Circulația rutieră și feroviară în județele Neamț și Suceava, restricționată din cauza aluviunilor



Ploile torențiale căzute în noaptea de miercuri spre joi în județele Neamț și Suceava au afectat circulația rutieră pe DN15, în localitățile Potoci și Chirițeni și pe DN17B, în satul Roșeni, precum și traficul feroviar în zona Valea Seacă.
În județul Neamț, joi dimineață a fost întreruptă circulația pe DN15 Bicaz – Poiana Teiului, pe raza localităților Potoci și Chirițeni și pe DN17B Poiana Largului – Borca, în satul Roșeni, din cauza aluviunilor, potrivit Centrului Infotrafic din Poliția Română.
Circulația pe DN17B, în localitatea Roșeni a fost reluată pe un fir, în jurul orei 8.00. În zonă se află polițiști care dirijează circulația, alternativ, în ambele sensuri.
În județul Suceava, traficul feroviar în zona Valea Seacă, la kilometrul 68, a fost întrerupt din cauza aluviunilor, fiind reluat în jurul orei 7.00.
Pe mai multe rute feroviare din județele Suceava, Neamț și Iași se circulă cu restricții de viteză.
De asemenea, circulația pe DN17, în orașul Câmpulung Moldovenesc și în comuna Vama, întreruptă miercuri noaptea, a fost reluată joi dimineață.
Mai multe utilaje se află în zonele afectate pentru degajarea drumurilor și căii ferate, precizează Centrul Infotrafic.