Ninsorile abundente și viscolul au îngreunat circulația pe trei drumuri din județ. Prefectul județului, Florin Sinescu, a declarat că în cursul zilei de ieri, pe trei drumuri județene s-a circulat cu dificultate datorită viscolului puternic. Este vorba despre porțiunile de drum între localitățile Siret-Frătăuții Noi, Burla-Vadu Vlădichii, Marginea-Volovăț și Liteni-Hîrtop. Sinescu a precizat că în urma intervențiilor utilajelor de deszăpezire, aseară s-a reluat circulația și ultimul drum județean cu trafic îngreunat, respectiv DJ 291 A, între Siret și Frătăuții Noi.
Prefectul a mai spus că în județul Suceava mai erau 22 de porțiuni de drumuri comunale, din zece localități, pe care circulația era blocată. „Nu sunt probleme deosebite în acest moment, se intervine pentru deblocarea drumurilor înzăpezite. Important e că se circulă în județ, chiar dacă în condiții de iarnă. Cele zece localități în care sunt sectoare închise de drumuri nu sunt izolate, există probleme doar pe porțiuni la care se intervine în acest moment”, a declarat prefectul județului Suceava.
El a mai adăugat că tot în cursul zilei de ieri a fost înregistrat un deranjament colectiv în alimentarea cu energie electrică, 15 gospodării din Șaru Dornei neavând curent electric timp de câteva ore. Prefectul a spus că până ieri după-amiază nu mai existau problemele legate de alimentarea cu emergie electrică a locuințelor.
„Echipele E.ON au fost în teren pentru a rezolva deranjamentele. De asemenea, trebuie spus că debitele și cotele principalelor râuri din județ sunt staționare, nefiind înregistrate baraje prin dislocarea gheții”, a precizat Florin Sinescu. El a mai arătat că toate drumurile naționale sunt deschise traficului rutier, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă.
Viscol
Circulația rutieră a fost îngreunată pe trei drumuri din județ
