Circulația pe mai multe drumuri județene din zona Verești-Fântânele, un adevărat coșmar

Circulația pe mai multe drumuri județene din zonele Verești, Corocăiești și Fântânele era și miercuri după-amiază un adevărat coșmar. Vântul puternic a spulberat zăpada și a adus-o pe carosabil, formându-se troiene.
O mașină de transport pâine a intrat în șanț și a fost scoasă după câteva ore. Circulația autovehiculelor se făcea doar în spatele unui autogreder, dar cu foarte mare dificultate, astfel încât mijloacele de transport mergeau cu întârzieri chiar și de peste două ore.
La școala din Bănești, copiii fie nu au reușit să ajungă la ore, fie au fost trimiși acasă înainte de finalizarea acestora. Șoferii spun că poliția nu era prezentă pentru a dirija traficul, astfel încât haosul era și mai mare. Iar situația se poate repeta, sau poate fi chiar mai gravă, având în vedere că în orele următoare se anunță alte ninsori puternice însoțite de vânt.

Circulația pe mai multe drumuri județene din zona Verești-Fântânele, un adevărat coșmar
Circulația pe mai multe drumuri județene din zona Verești-Fântânele, un adevărat coșmar

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare