Un bărbat îmbrăcat în costum și încălțat cu pantofi sport a făcut circ ieri după amiază în centrul orașului Siret.
Acesta s-a postat în intersecția din oraș și a început să dirijeze traficul, spre deliciul șoferilor care treceau prin zonă. Spectacolul a durat circa jumătate de oră, până ce polițiștii au ajuns la fața locului și l-au scos pe „dirijor” în afara carosabilului.
Bărbatul, Neculai Chirilă, este un cunoscut al oamenilor legii din oraș.
Conform subcomisarul Ioan Zavate, șeful Poliției orașului Siret, acesta este luat în evidențele medicilor ca bolnav psihic, iar de-a lungul timpului a mai făcut „glume” de acest gen. Obișnuiește să se dea în spectacol atunci când consumă alcool, fără a fi însă violent. Polițiștii din Siret s-au mai confruntat cu astfel de „prestații” și din partea altor indivizi.
