Circulația pe drumurile naționale acoperite cu zăpadă, gheață sau polei va fi interzisă, dacă autovehiculele nu sunt echipate cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte dispozitive antiderapante, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
„Având în vedere avertizarea meteorologică, cod galben, pentru intervalul 2-4 noiembrie, (…) atenționăm participanții la trafic să evite pe cât posibil deplasările în regiunile vestice, nordice și centrale (Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania)”, se mai spune în comunicat.
Ninsorile, viscolul și răcirea accentuată vor fi caracteristicile vremii în următoarele zile în 20 de județe aflate în centrul, nordul și estul țării, ale căror prefecturi au fost avertizate în acest sens, miercuri, de Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului a transmis atenționarea meteorologică purtând cod galben prefecturilor din Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava și Vâlcea.
Atenționarea, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, prevede că, de joi până sâmbătă, în zonele indicate vremea se va răci brusc, vântul va bate cu putere iar ninsoarea va lua locul ploilor.





