E bine să știi ce să alegi când te compari. De exemplu, Steaua ar fi ieșit dezavantajată din comparația cu Astana, în schimb iată ce bine se simte în comparație cu Inter și cu Milan, care nici măcar n-au participat la „toamna” europeană! Apropo de cei de la Milan, ce le-o mai fi trebuit, iar, tichia de mărgăritar Balotelli?! Mai ales după ce i-au luat pe Bacca și pe Luiz Adriano, ultimul fiind marcatorul, dar și ratangiul de serviciu de la Șahtar! I-am văzut cum s-au chinuit cu Empoli, dar probabil că s-au terminat antrenorii de pe lumea asta din moment ce unul ca Mihajlovic, cu palmares absolut „curat” ca principal, a ajuns să antreneze Milanul. După experimentul cu Pipo Inzaghi, luat de nou, acum se încearcă și cu unul mai uzat, dar numai de echipe mici (la Inter a fost secund).
Celălalt jucător transferat de la Șahtar, Douglas Costa, pare marea lovitură de mercato din această vară. E drept, spre deosebire de alte echipe care n-au apucat să-și etaleze jucătorii transferați, Bayern a apucat să joace câteva meciuri, iar brazilianul n-a pierdut deloc vremea, creând faze de gol sau chiar marcând. Când ajunge mingea la el, impresia este de rupere permanentă de ritm. Guardiola a investit în deplină cunoștință de cauză, având ocazia de a vedea cu ochii lui ce poate să facă brazilianul în dubla cu Șahtar din Liga Campionilor. Bayern l-a mai adus și pe Vidal, de la Juve, dar impactul asupra jocului nu se compară.
O altă lovitură mi se pare cea reușită de Manchester City, care a reușit să-l smulgă pe De Bruyne de la Wolfsburg chiar pe finalul perioadei de transferări. Cum De Bruyne a fost jucătorul lui Chelsea, cu atât mai interesantă este această mutare. Chelsea a început neașteptat de împiedicat sezonul, făcându-l pe Mourinho să-și găsească ținte feminine pentru defulare (vezi incidentul cu medicul Eva Carneiro), în timp ce City a pornit ca din pușcă, având 4 victorii din tot atâtea meciuri și niciun gol primit! Iar Mou speră să se redreseze cu Pedro, care ajunsese rezervă fără speranță la Barcelona…