Tenis

Circuitul BCR Tenis Partener ajunge și la Suceava



Ultimul eveniment important din lumea tenisului sucevean a fost venirea lui Andrei Pavel
Ultimul eveniment important din lumea tenisului sucevean a fost venirea lui Andrei Pavel

La finalul acestei săptămâni, terenurile bazei sportive Unirea vor găzdui prima ediție a Cupei Persil, turneu ce face parte din circuitul național BCR Tenis Partener. Competiția este destinată tuturor amatorilor de tenis, indiferent de vârstă sau sex, atât la simplu, cât și la dublu, pe trei nivele valorice, începător, mediu și avansat. Dezvoltat la nivel național de revista Tenis Partener în colaborare cu BCR, gazda turneului de la Suceava va fi Clubul Sportiv Select, cel care organizează majoritatea competițiilor din municipiul reședință de județ. Cei care și-au dorit să participe în teren au avut ocazia să se înscrie timp de trei luni, până pe 25 mai, când s-a închis tabloul concursului, astfel că în acest weekend, Cupa Persil va avea un număr de 38 de participanți. Câștigătorii și finaliștii vor primi premii atractive oferite de sponsorii circuitului BCR Tenis Partener Continental Hotels, Rom Fracht, Wilson, Ciuc, Bucovina, Adidas, Lacoste și Persil. Concursul are și o platformă online, la adresa http://bcr.tenispartener.ro, care facilitează comunicarea cu și între cei înregistrați, prin intermediul căreia se raportează rezultatele tuturor partidelor individuale și din turneele organizate în cadrul circuitului și prin care se calculează și se afișează clasamentele pe fiecare nivel de joc.
Turneul revine la Suceava în septembrie
„BCR Tenis Partener are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, spiritul de competiție, comunicarea și interacțiunea prin intermediul jocului de tenis. Pornind de la conceptul “Tenis pentru toți”, circuitul se adresează în primă instanță tuturor jucătorilor amatori de tenis. Prin prisma acestui concept se dorește creșterea interesului pentru practicarea tenisului și participarea la competiții, sporind vizibilitatea și accesibilitatea acestui sport. De asemenea, circuitul încurajează promovarea sportului în familie, propunând un format de joc atractiv pentru fiecare membru, indiferent de vârstă sau sex”, a declarat președintele și antrenorul Clubului Sportiv Select Suceava, Mihai Pop.
Tot în acest an, dar în luna septembrie, turneul BCR Tenis Partener va ajunge din nou la Suceava cu a doua ediție din 2009.



Recomandări

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava
„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava