Circa 5.400 de angajați ai companiilor din subordinea Ministerului Economiei vor fi concediați până la sfârșitul anului, după ce alte 4.800 de persoane de la societățile respective au rămas fără loc de muncă începând cu luna ianuarie.
Astfel, numărul de persoane disponibilizate va ajunge, pentru întregul an, la 10.200, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Cele circa 30 de companii naționale din subordinea instituției vor fi restructurate, iar cele 14 institute de cercetare vor fi comasate în două unități, cu reducerea la zero a subvențiilor, de la 1 ianuarie 2010, a afirmat Videanu.
El a menționat că Agenția Națională pentru Deșeuri Radioctive va fi comasată cu Agenția Nucleară, iar Agenția Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale va avea în coodonarea Unitatea de managament a proiectului privind închiderile de mine și Unitatea de management privind dezvoltarea zonelor miniere.