Aproximativ 30 de persoane, în frunte cu Marius Marinescu, s-au adunat, marți, timp de 20 de minute, în zona Leu din fața Palatului Cotroceni pentru a protesta față de decizia Camerei Deputaților de a aproba Legea privind câinii comunitari.
Aceștia nu au scandat nimic, dar au arborat câteva pancarte și au prezentat imagini cu atrocități comise asupra câinilor comunitari.
Marius Marinescu a intrat timp de câteva minute în Palatul Cotroceni. El a spus la ieșire că a dorit să-i solicite președintelui să nu ratifice legea privind câinii comunitari.
Totodată, Marinescu le-a spus celor prezenți -în majoritate vârstnici- că va cere permisiunea de a organiza, cât mai curând, un protest în această zonă.
Mulțimea s-a dispersat, după aproximativ 20 de minute, la solicitarea lui Marius Marinescu.
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi „împotrivă” și 14 abțineri, Legea privind câinii comunitari.
Legea a fost adoptată după mai multe săptămâni de amânări.
Viceliderul grupului PSD Aura Vasile a propus și de această dată retrimiterea proiectului la comisie, însă propunerea a fost respinsă prin vot de către plen.
Camera Deputaților este forul decizional în privința acestui act normativ.