Statistică DSP

Circa 18.000 de suceveni, diagnosticați cu diabet

Numărul sucevenilor care suferă de diabet zaharat crește sensibil de la an la an. Așa arată o statistică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, întocmită pe primele patru luni ale lui 2009, potrivit cărora numărul persoanelor din județ diagnosticate cu această maladie este de 17.956, față de 16.318 în aceeași perioadă a lui 2008. Din totalul bolnavilor de diabet zaharat, circa o sută sunt copii.
„Programul de evaluare a stării de sănătate a dus la o creștere foarte rapidă a numărului de pacienți nou descoperiți. S-a constatat o creștere de trei ori mai mare decât în condiții obișnuite”, explică medicii suceveni cauza numărului mare de îmbolnăviri, adăugând că asemenea programe ar trebui continuate.
6% dintre români sunt bolnavi de diabet
În România, 600.000 de persoane sunt luate în evidență cu diabet zaharat, ceea ce înseamnă aproximativ 6% din populație. Anual sunt descoperite între 50.000 și 80.000 de cazuri noi, iar specialiștii sunt de părere că, la o eventuală depistare activă în intervalul imediat următor, cifra s-ar dubla.
În ceea ce privește situația la nivel mondial, aceasta este de-a dreptul îngrijorătoare, arată documentele oficiale, care vorbesc de o pandemie de diabet zaharat, în condițiile în care anul trecut erau înregistrați 246 milioane de pacienți, iar pentru anul 2025 se estimează un număr de 380 de milioane de bolnavi.
De remarcat că, în lume, anual, aproximativ 70.000 de copii cu vârste până în 15 ani sunt descoperiți cu diabet zaharat, ceea ce înseamnă circa două sute de copii pe zi care, după ce sunt diagnosticați cu această afecțiune ce nu poate fi vindecată cu actualele cunoștințe medicale, nu au altă alternativă decât aceea de a învăța să trăiască cu ea.
Cauzele și simptomele bolii
Diabetul zaharat este o boală caracterizată printr-o insuficiență relativă sau totală de insulină, iar printre cauzele ce duc la apariția sa se numără stresul de zi cu zi, care presupune, printre altele, alergătura după un loc de muncă sau mâncatul rapid și în locuri improprii, creșterea duratei medii de viață în paralel cu scăderea natalității, care duce la o îmbătrânire a populației, știut fiind faptul că boala apare mai ales la persoanele în vârstă. Alte cauze sunt reprezentate de migrația masivă a populației spre mediul urban și stresul adaptării la viața aglomerată de la oraș, scăderea volumului de activitate fizică zilnică, diverși factori ce țin de familie, ocupație, societate.
Pe termen lung, creșterea glicemiei, adică a nivelului de „zahăr” în sânge, duce la o serie de modificări în corpul uman, organele cele mai afectate fiind sistemul nervos, ochii și rinichii.
Simptomele bolii sunt asociate cu urinări dese și nevoia de a bea multă apă, creșterea poftei de mâncare cumulată cu o scădere a greutății, vindecarea întârziată a plăgilor, tulburări de vedere, infecții urinare repetate, amorțeli ale extremităților corpului și stare de oboseală permanentă.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni