Înmormântarea
A doua zi, „craiul nou“ al muzicii românești s-a adăugat cerului înstelat al culturii românești. Parcă Domnul S-a grăbit… Ciprian avea doar 29 de ani.
Părinții, rudele, prietenii au fost puternic marcați de această plecare neașteptată. La înmormântare, au participat pe lângă cei pe care sufletul lui i-a prețuit și corul teologilor din Cernăuți, care i-au cântat tulburătoarea cântare „Adusu-mi-am aminte“, iar colegul său din Societatea „Arboroasa“, Constantin Morariu, a ținut un emoționant cuvânt. Lacrimi și flori de la Brașov, din partea Societății „Junimea“, a prietenilor și a admiratorilor, precum și cele ale iubirii sale pătimite, Berta Gorgon, trimise de la o margine de lume, au înveșmântat mormântului junelui compozitor.
Aceasta este, pe scurt, viața plină de căutări și bucurii, neîmpliniri și poticniri a lui Ciprian Porumbescu, dar opera monumentală, numărând aproximativ 250 de lucrări în diverse forme și genuri muzicale, l-a păstrat nemuritor în conștiința neamului nostru românesc.
„Studiez poporul român“
Viața marelui compozitor a confirmat pe deplin vechea zicală, potrivit căreia valoarea nu așteaptă numărul anilor. În scurt timp, Porumbescu a creat valori ce străbat timpul și dăinuie peste timp.
Talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci și multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru școlile populare.
Sunetele folclorului românesc i-au mângâiat pruncia, iar mai târziu, muzica specifică mediului urban i-a fascinat tinerețea. Din această simbioză s-au născut horele de salon, cadrilurile pe motive populare, valsurile, polcile și mazurcile pe intonații folclorice.
Compoziția care a surprins tocmai prin această împletire cel puțin curioasă a fost „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a școlii muzicale naționale, fiind prima operetă cu adevărat de reținut în patrimoniul muzicii noastre. Audierea ei este un prilej de delectare, prin spontaneitatea inspirației, precum și prin frumusețea melodică mai presus de orice rafinament componistic.
Neprietenii l-au acuzat, în presa vremii, că ar fi un plagiator a lui Strauss, Offenbach sau a altor compozitori din epocă. Răspunsul genialului compozitor bucovinean a fost pe măsură: „…și dacă este vorba de vreun componist pe care
l-am studiat și-l studiez și acum, încă cu multă diligență, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuși poporul român“.
Balada pentru vioară
Cea mai cunoscută compoziție a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar și poate, „Balada pentru vioară“. Terminată la 21 octombrie 1880, piesa a devenit partitura de referință a creației clasice românești din secolul al XIX-lea.
Timp de mai bine de o săptămână, compozitorul s-a retras în tihna idilică a locurilor natale, a schițat, a prelucrat, a șlefuit această pagină muzicală de o rară sensibilitate, plină de poezie și nostalgie, cu raze de lumină și pete de întuneric, în care se metamorfozează doina, cântecul și jocul bătrânesc, fiind, pe drept cuvânt, una dintre creațiile de referință ale culturii românești. Scriitorul Mihail Sadoveanu, după una dintre audițiile acestei unice piese, a spus: „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aș face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belșug: autorul «Luceafărului», Eminescu, și pe cel al «Baladei pentru vioară», Porumbescu“.
(arhim. Mihail Daniliuc)
