Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, că probabil președintele nu a înțeles contextul discuțiilor când a vorbit despre bugetul AP sau afirmațiile au fost „făcute în glumă, pentru neștiutori”, precizând că banii alocați sunt pentru respectarea unei obligații asumate de România în 2009, informează Mediafax.”Cred că domnul președinte nu a înțeles contextul în care discutăm. Nu e vorba de alocări bugetare, ba dimpotrivă, în anul acesta noi ne-am obligat să facem muncă voluntară cu același personal, fără să angajăm pe nimeni și doar să încheiem câteva contracte de colaborare în limitele bugetului avut. Să punem în mișcare Mecanismul Național de Prevenire a Torturii în locurile de detenție este obligația României asumată încă din 2009, când Parlamentul a ratificat Protocolul Adițional la Convenția pentru Combaterea Torturii. Deci mă surprinde o asemenea afirmație, dar cred că a fost făcută în glumă sau pentru neștiutori”, a spus Ciorbea, întrebat cum comentează afirmațiile președintelui Traian Băsescu privind alocările bugetare pentru Avocatul Poporului.Victor Ciorbea a explicat că adoptarea unui act normativ în acest sens trebuia realizată într-un interval de maxim trei ani de la data ratificării, respectiv până în anul 2012.