Ciorbă de capete de șalăi, ca pe Clisura Dunării

Amicul meu severinean, etnologul Isidor Chicet, m-a dus într-o vară în ospeție într-o casă de sârbi de pe malul Istrului, la Svinița. Până să intrăm în odaia cea bună, acasă la Milca Balaci, ne-am oprit câteva minute lângă smochinii care priveau lung înspre drumul care duce spre Cazane. Cu Milca Balaci am pornit o vorbă, cu rețete de dulceață de smochine, împărtășindu-i ce mai știam și eu din drumurile mele grecești. Dar nu ca să vorbim despre smochine ne-am dus noi până acolo. Mai degrabă voiam să aflăm o rețetă de pește…
„Am mâncat la Svinița, o dată, la niște bătrâni, o ciorbă de cegă… Cu foarte multe roșii tăiate felii sau întregi, cu puțin orez și cu bucăți mari de cegă”, îmi spunea Isidor Chicet. Ciorba de cegă se acrește cu zeamă de murături, cu lămâie sau cu „piparcă” („adică ardei iute, murat, tăiat feliuțe și pus în ea”).
Dar cum ciorbă de cegă nu era la masă, doar m ascultat rețeta, am notat-o și am înghițit în sec. În schimb, Milca Balaci, gazda cea vrednică, ne-a umplut farfuriile cu ciorbă de capete de șalău. Și nu s-a lăsat mult îndemnată să îmi dea și rețeta.
Ai trebuință de mai multe capete de șalău (curățate de „urechi”), zarzavat – adică morcovi și ardei, tocați mărunțel, un pic de mujdei de usturoi și mentă proaspătă, sare, oțet.
Citește rețeta mai departe pe Antena satelor