Premierul Dacian Cioloș va veni, luni, la ora 14.30, în fața Parlamentului, pentru a le prezenta senatorilor și deputaților un raport privind situația economică, solicitarea venind din partea liderului PSD Liviu Dragnea, scrie Mediafax.”S-a decis invitarea primului ministru pentru a prezenta un raport cu privire la execuția bugetului, pentru că în spațiul public au apărut tot felul de informații contradictorii. Biroul Permanent (reunit – n.r.) s-a consultat cu cabinetul primului ministru. Am convenit luni, săptămâna viitoare, pe 19 septembrie, la ora 14.30. Va fi prezent în fața camerelor reunite”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.El a mai spus că premierul va avea 30 de minute pentru a face o prezentare, apoi reprezentanții partidelor vor interveni în timpul alocat fiecărui grup parlamentar, iar, la final, Dacian Cioloș va răspunde întrebărilor.





