Gazoductul româno-bulgar care trece pe sub Dunăre are ca termen de finalizare cel târziu finalul toamnei, a anunțat premierul Dacian Cioloș miercuri la Sofia, scrie Mediafax.Premierul român a făcut aceste afirmații la finalul discuțiilor avute cu omologul său bulgar, Boikov Borisov, la sediul Executivului de la Sofia.”Tocmai s-a semnat în urmă cu câteva zile contractul pentru execuția interconectorului de gaze pe sub Dunăre și, sperăm noi, conform contractului, ca în câteva luni de zile, oricum până la sfârșitul toamnei, să avem finalizată această lucrare, un element esențial pentru a putea crea o rețea de distribuție și de transport de gaze comună în regiune”, a spus Cioloș în conferința de presă comună susținută împreună cu Borisov.



