Politica Agricolă Comună (PAC) dispune de instrumente „noi și moderne”, inclusiv rezerva de criză, pentru a-și sprijini producătorii, a declarat, vineri, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, după ce Rusia a impus restricții la importul de produse alimentare din UE, informează Mediafax.”Înțeleg preocupările exprimate de sectorul agricol din Uniunea Europeană. Doresc să subliniez faptul că Politica Agricolă Comună dispune de instrumente noi și moderne pentru a-și sprijini producătorii, de îndată ce va fi necesar, inclusiv prin rezerva de criză, care poate fi deja mobilizată”, a precizat Dacian Cioloș.Comisarul este încrezător în capacitatea sectorului agricol european „de a se reorienta rapid către noi piețe și oportunități”, dar consideră că acesta trebuie sprijinit pentru ca „această tranziție să se întâmple cât mai ușor”.





