Dezvoltarea unei politici funciare bazată pe discriminare etnică este profund neeuropeană și aparține unui trecut pe care nimeni nu-l dorește repetat, a declarat, miercuri, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, subliniind că statul român are instrumente pentru a păstra controlul, informează Mediafax.”Este puțin probabil ca Ungaria să materializeze în plan legislativ și cu atât mai mult în practică intenția declarată de un funcționar de rang inferior de la Ambasada ungară de la București. Înțeleg că Ministerul de Externe de la Budapesta a confirmat că a fost vorba doar de o discuție și nu de o intenție propriu-zisă a statului ungar”, se arată în declarația de presă a comisarului Cioloș.Potrivit acestuia, dezvoltarea unei politici funciare „bazată pe discriminare etnică pe teritoriul unui alt stat membru este profund neeuropeană”.”Obsesia pentru inginerie etnică și teritorială prin intervenția statului – în contrast cu libertatea individuală de a alege într-un context de șanse egale – aparține unui trecut pe care nimeni nu-l dorește repetat. Dincolo de aceasta, în funcție de detaliile eventuale ale programului, în cazul puțin probabil că se va ajunge acolo, atât legislația europeană cât și cea națională pot fi utilizate pentru a bloca orice formă de abuz sau discriminare. Crearea de avantaje economice cu resurse publice pe criterii etnice este strict interzisă de legislația europeană, iar Comisia Europeană, prin departamentele specializate, urmărește aceste aspecte cu rigurozitate”, a mai precizat Dacian Cioloș. Oficialul european reiterează faptul că Articolul 10 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene prevede ca, „în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală”.De asemenea, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, intrată în vigoare în baza Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, conține în cadrul articolului 21 o interdicție generală a „discriminării de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”.Totodată, comisarul Dacian Cioloș susține că statul român are la dispoziție „instrumente pentru a păstra controlul asupra propriei politici funciare și agricole și de dezvoltare rurală, oferind oportunități tuturor cetățenilor săi, indiferent de etnie”.Presa a scris, recent, că atașatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la București, Szabo Jozsef Andor, a declarat că există un program al autorităților ungare, prin care cei care doresc să își vândă pământul pot încheia un contract cu statul ungar, în urma căruia să primească rentă viageră.