Sute de ciocolate și baloane le-au fost dăruite ieri, de 1 Iunie, de deputatul PNL Ioan Balan copiilor din municipiul Suceava cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Acțiunea a debutat în parcul din Burdujeni, cartier care se află în Colegiul electoral nr. 2, unde Balan a fost ales deputat, și a continuat în celelalte parcuri de pe raza municipiului reședință de județ. Gestul lui Ioan Balan a fost primit cu mare bucurie atât de cei mici, dar și de părinții acestora, care au ținut să-i mulțumească parlamentarului liberal. Alături de deputatul Balan s-a aflat echipa de tineri a PNL, în frunte cu viceprimarii Lucian Harșovschi și Ovidiu Doroftei, consilierii locali Cristi Crețu, Niculai Barbă, Gelu Onofrei, Vasile Monacu, reprezentantele la vârf ale organizației de femei a PNL, Liviana Enea și Angela Zarojanu. Lângă Ioan Balan s-au aflat și membrii trupei Maxim, o trupă de succes care a evoluat de-a lungul timpului în concertele organizate de deputatul sucevean și care va fi prezentă la finalul lunii și la Zilele Sucevei.
Balan: „E o mare bucurie pentru noi să fim din nou alături de copii, să-i sărbătorim și să le dăruim câte un cadou”
”E o mare bucurie pentru noi să fim din nou alături de copiii din Colegiul 2, dar și din celelalte zone ale municipiului, să-i sărbătorim și să le dăruim câte un cadou. Astăzi este o zi extrem de importantă și din alt punct de vedere: e ziua în care președintele Klaus Johannis va promulga legea prin care se dublează alocațiile pentru copii și aceasta este făcută la inițiativa și cu sprijinul PNL. Lucrul acesta trebuie să-l spunem, pentru că este extraordinar și pentru că de el vor beneficia 3,7 de milioane de copii. Astăzi copiii suceveni au o dublă bucurie: o dată că primesc atenția și dulciurile de la noi și a doua oară pentru că vor primi la finele lunii alocația dublată”, a afirmat Ioan Balan. Viceprimarul Lucian Harșovschi a declarat la rându-i că a pus cu drag umărul la acțiunea inițiată de șeful său pe linie de partid și că aceasta a devenit deja una de tradiție.
”Ca în fiecare an, organizația noului PNL este alături de copii și nu era mai bine să începem decât din parcul copilului din cartierul Burdujeni, un parc inaugurat în 2012. Suntem alături de ei și vom merge în fiecare parc, vom sta de vorbă cu ei, le vom da câte o ciocolată, un balon și o urare de la mulți ani și speranța că lucrurile merg spre făgașul cel bun”, a spus Harșovschi.
Colegul său Ovidiu Doroftei a declarat la rându-i că prin ceea ce au făcut de 1 iunie liberalii au încercat de fapt să aducă un zâmbet pe fețele tuturor copiilor. ”Este 1 iunie și, așa cum ne-am obișnuit în colegiul 2, în fiecare an se întâmplă un eveniment extrem de important de Ziua Internațională a Copilului. Nu puteam trece cu vederea această zi. Am încercat să aducem un zâmbet pe fețele tuturor copiilor pe care i-am întâlnit și vom continua în fiecare an în acest fel”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Gest
Ciocolate și baloane, oferite de Ioan Balan copiilor din municipiul Suceava în dar de ziua lor
