Ciocolata și vinul Muzeului Bucovinei



Eticheta pentru ciocolata Muzeului Bucovinei
Eticheta pentru ciocolata Muzeului Bucovinei

Muzeul Bucovinei pune în vânzare la standul propriu două produse de brand.
Este vorba de ciocolata cu lapte (cu cremă de rom și orez), de 35 de grame, produsă la Sibiu după o rețetă belgiană, și două sortimente de vin sec, alb și roșu, Aligote (an de producție 2008) și Vinum Alumni (an de producție 2009, cu indicație geografică Dealurile Moldovei), vinuri îmbuteliate în vara anului 2011, la Iași, în sticle de 75 cl.
Dacă ciocolata poate fi deja procurată cu prețul de 4 lei, vinul, al cărui preț nu este încă precizat dar ale cărui etichete au fost deja aprobate și tipărite, urmează să fie adus în curând și prezentat spre vânzare.
Atât ciocolata cât și vinul muzeului sucevean, care au pe etichetă stema Ducatului Bucovina, se alătură celorlalte produse de brand prezentate la standul instituției muzeale (cești, lingurițe, port-carduri, sacoșe imprimate cu sigla muzeului).