Și noi ce vină avem? La început, eram tentat să cred că inflexibilitatea noului președinte al FRF, Răzvan Burleanu, în negocierile cu Pițurcă nu se justifică. Mai mult, faptul că ții la bani când Pițurcă trage să plece înseamnă că te vei procopsi cu el indiferent ce va urma. Adică indiferent de rezultate, oricât de dezastruoase, chiar dacă o țară întreagă ar striga „Demisia!”, actualul selecționer nu se va da dus până nu-și va încasa și ultimul bănuț. Practic, în această situație ne aflăm acum. Dar, ulterior, din surse credibile, am aflat că Burleanu a avut motivul lui, oarecum îndreptățit, de a ține la preț. Se pare că junele președinte, după câștigarea alegerilor, ar fi încercat să-și respecte promisiunea de a schimba selecționerul, dar s-a lovit de încăpățânarea lui Pițurcă, bazată pe contractul-beton oferit de Nașu Sandu. Iar dacă domnu’ Piți a ținut coada sus, noul președinte i-a răspuns la fel cu prima ocazie. La cum se prezintă situația la momentul actual, nu s-ar putea spune cine a câștigat și cine a pierdut. Oricare dintre cei doi pot identifica părți rele și părți bune. Dar aici suntem pe terenul nesigur al speculațiilor. Poate Burleanu se aștepta ca arabii să facă sacrificii pentru a-l avea pe Pițurcă. Dar hai să fim serioși, de ce ar fi făcut asta? Păi cine e selecționerul României, prin ce s-a distins el, până la urmă? Unde era acum o lună și ceva, când alți selecționeri aveau treabă prin Brazilia? Deci nu de acolo îl știu arabii ăia, mai degrabă i-a îmbârligat vreun impresar. La ăștia se mai poate pleca urechea, dar nebunii doar din auzite, mai rar. Posibil să fi orientat spre Pițurcă și pe considerentul că e român, ca Olăroiu și Reghecampf, care fac furori prin zonă.
În fine, a fost un fel de adio, dar rămân cu tine, care ne-a ținut ocupați câteva zile. Naționala va ieși din prim plan, reîncep campionatele, vin și cupele europene, abia peste vreo lună ne vom mai vedea iarăși cu Pițurcă, la meciurile cu Ungaria și Finlanda. Încă două nopți rupte parcă din basmul arab cu cele 1001 de nopți.