Cioburi de metaforă

Trei sonete pentru cititorii Monitorului de Suceava…
„Cioburi de metaforă” risipite printre rânduri!
SONET PENTRU NOI TOȚI!
Prieteni nu-s acei ce-ți fac „statui”
Bătând în dalta vorbelor de lemn,
Lăsând, pe unde trec, același semn
De care, cei mai mulți, suntem sătui.
E bine-ntotdeauna să fii demn,
Să nu te-ncrezi în vorba orișicui,
Să nu îți bați în talpă, singur, cui,
Ba să-i impui chiar gândului consemn
De-a nu lăsa mișeii să pătrundă
La tine-n suflet – și să se ascundă –
Ca niște lupi șireți și nesătui,
Căci ei te vor slăvi întotdeauna,
Dar vor fugi când va veni furtuna…
PRIETENI NU-S ACEI CE-ȚI FAC „STATUI”!
SONET DE SEARĂ
Acest sonet l-am scris în prag de seară
Când începeau să urce stele-n cer,
Iar luna, mândrul nopții giuvaer,
Se cățăra pe-a dorurilor scară.
În suflet nu mai e pustiu și ger,
Nici soarta nu mai pare-așa amară
Și-am înțeles că timpul, care zboară,
Atinge numai visul pasager.
Acei ce pot să creadă-n fericire
Se vor lupta, mereu, pentru iubire,
Căci fericirea și iubirea-s una;
Desigur, mai există amăgiri
Închise-n clipa vreunor rătăciri,
Dar astea vin și trec…Întotdeauna.
SONET DORINȚĂ
Cât mi-aș dori să nu mai fie iarnă,
Cu flori de gheață-n margini de priviri,
Iar dorul să renască în trăiri
Și să oprească răul, care toarnă
În suflete potop de amăgiri,
Lumina să pătrundă prin lucarnă
De gând, ce-n poezie se răstoarnă
Drept parastas al fostelor iubiri.
Sunt încă viu – mai pot privi la stele,
Sunt încă tânăr – toate-s ale mele
Și le zâmbesc atunci când vine seara,
Astfel încât, în strălucirea lină,
Înveșmântându-mi visul în lumină,
Voi aștepta să vină primăvara!
Constantin MOLDOVAN
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind