Crescătorul de oi din satul Trei Movile, comuna Șcheia, la stâna căruia a izbucnit un incendiu duminică, în plină zi, denunțător de fapte de corupție în dosarul în care DNA i-a pus sub acuzare pe primarul Vasile Andriciuc și pe secretarul primăriei, Luminița Râșca, se afla, în momentul în care a pornit focul, la o întâlnire electorală. Vasile Gafiuc este convins că autorul l-a urmărit și l-a așteptat să plece la întâlnirea electorală anunțată în centrul satului, după care a provocat incendiul la anexa în care erau depozitate în jur de 150 de kilograme de caș de oaie.
Întâlnirea electorală a fost organizată de Ioan Scotnițchi, unul dintre contracandidații lui Andriciuc în bătălia electorală de la Șcheia.
Ciobanul spune că a văzut un jeep negru suspect. De îndată ce a ajuns la întâlnirea electorală a fost anunțat că îi arde stâna
Alarma de incendiu s-a dat duminică, în jurul orei 15.45.
Vasile Gafiuc, care are aproximativ 500 de oi, a declarat că a văzut o mașină suspectă atât sâmbătă, cât și în ziua incendiului:
“Am văzut un jeep de culoare neagă cu o seară înainte, sâmbătă, s-a plimbat pe aici. Era aproape ora 11.00 când am plecat de la stână spre casă. Când m-am apropiat șoferul a mânat și a plecat, nu l-am văzut. Am văzut și duminică aceeași mașină, cred că acela a dat foc. Abia după incendiu mi-am adus aminte de mașina asta suspectă”, a declarat Gafiuc.
El a relatat că imediat ce a început întâlnirea electorală a fost anunțat cu privire la incendiu:
“Am plecat de la stână, m-am dus acasă și mi-am luat o bluză pe mine, după care am ieșit în centrul satului, unde a apărut Scotnițchi (n.r. candidatul la funcția de primar). Am schimbat două vorbe cu el și deodată îmi zice un cioban că iese fum de la mine la stână”, a povestit Vasile Gafiuc.
Contract de arendă, plătit în animale
Bărbatul se declară convins că este victima unei răzbunări pentru denunțurile făcute la DNA. Sunt denunțuri care le-au creat ori le vor crea probleme multor persoane din Șcheia, nu doar lui Vasile Andriciuc.
Bărbatul a recunoscut, fără ocolișuri, că și-a cumpărat influență timp de opt ani pentru a-și putea pășuna oile.
„Nu am plătit pășunea, Andriciuc mi-a zis că atâta timp cât el e primar nu voi plăti pășunea. Pentru asta i-am tot dat animale și caș, o dată l-a trimis pe Scotnițchi (n.r. Ioan Scotnițchi, fost viceprimar, actual candidat la primărie, susținut de ciobanul Vasile Gafiuc) și mi-a luat cinci oi, fără nici un ban, nimic”, a declarat bărbatul. Practic, în loc de bani pentru arendă, ciobanul plătea cu animale și produse, susține el, declarațiile fiind date și în fața procurorilor DNA.
“El venea (n.r. Andriciuc) și ba lua oi, ba miei primăvara, i-am dat și porci, de vreo 300 de kilograme. Tot zicea că nu am să plătesc arenda de 28 de milioane de lei pe an. După opt ani m-a scos la licitație rău-platnic, eu normal că nu plăteam dacă plăteam altfel. După contract, dacă nu plăteam un an trebuia să fiu scos de la pășune”, ne-a declarat Vasile Gafiuc.
Cum s-a rupt buna colaborare dintre cioban și primar
Interesant este că de cele mai multe ori intermediarul dintre cioban și primar era, după cum susține Vasile Gafiuc, chiar Ioan Scotnițchi. Buna colaborare a lui Gafiuc cu Vasile Andriciuc s-a rupt în momentul în care ciobanul a aflat că este dator cu 17.000 de lei (170 de milioane de lei vechi), în contul arendei neplătite. Considerând că el a plătit deja pășunea, bărbatul l-a denunțat pe Andriciuc. De precizat că ciobanul Vasile Gafiuc are mai multe conflicte cu primarul, acuzându-l și că l-a păcălit să cedeze un teren al familiei.
Ciobanul spune că nu va înapoi la astfel de intimidări
În tot acest carusel al șpăgilor în produse și animale, ajunse deja pe masa procurorilor DNA, incendierea de duminică demonstrează că răfuiala poate ajunge și la cote mai periculoase.
Vasile Gafiuc spune că nu este intimidat de ce i s-a întâmplat și că cine crede că îl va face să dea înapoi se înșeală.
Revenind la incendiul de la saivan, acesta a distrus complet anexa din lemn și bunurile din interior, pagubele fiind evaluate la 3.000-3500 de lei.
Primele date ale anchetei pompierilor și polițiștilor
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a explicat pe scurt în ce a constat intervenția pompierilor de la Detașamentul Suceava de la stâna lui Vasile Gafiuc:
“Colegii mei au intervenit cu o autospecială pentru localizarea și lichidarea incendiului de la o stână, în urma căruia au ars o anexă din lemn, pe 10 mp, și aproximativ 150 de kilograme de caș de oaie. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”,
Polițiștii au deschis și ei dosar penal pentru infracțiunea de distrugere, înregistrat deocamdată cu AN (autori necunoscuți).
Polițiștii au constatat și ei că stâna nu este racordată la curent electric și proprietarul a declarat verbal că nu a făcut foc în interiorul construcției respective. Bărbatul a făcut un foc duminică dimineață, însă la un ceaun aflat la câțiva metri buni de anexă.


