Scandal pe pășune

Cioban cu peste o sută de alice în picior, după ce a fost împușcat de un alt cioban



Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Liteni, crescător de oi, a ajuns joi seară la Spitalul Județean Suceava, împușcat în picior cu o armă de vânătoare. Cum atacatorul a tras de aproape, în corpul victimei au pătruns peste o sută de alice, din care o mare parte nu au putut fi scoase de medici. Conform anchetei poliției, agresorul ar fi tot un cioban, iar conflictul dintre cei doi a plecat de la împărțirea pășunilor.
Operat de urgență la piciorul străpuns de alice de la coapsă și până la gambă
Conform anchetei polițiștilor, joi după-amiază, Ionel Vornicu, ciobanul în vârstă de 33 de ani, se afla pe un câmp din Liteni, în zona numită „Pârâul Porcului”, cu o turmă de oi. În zonă a ajuns Gheorghe Grecu, în vârstă de 42 de ani, și el crescător de oi, între cei doi existând neînțelegeri mai vechi legate de locurile de pășunat. Al doilea avea asupra sa o pușcă de vânătoare și l-a împușcat pe Vornicu în zona membrelor inferioare. Poliția orașului Liteni a fost sesizată despre caz abia în jurul orei 20.30, deși agresiunea s-ar fi petrecut cu aproximativ două ore înainte.
Ciobanul împușcat a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. Acesta avea practic piciorul drept ciuruit de alice. Purtătorul de cuvânt al unității sanitare, medicul Tiberius Brădățan, a arătat că bărbatul avea peste o sută de alice în picior și a trebuit operat de urgență. În timpul intervenției chirurgicale, ciobanului i-au fost extrase doar alicele care în urma împușcăturii nu au pătruns profund în mușchi și cele care puteau să-i lezeze vasele mari de sânge și nervii. Restul alicelor au rămas în țesutul muscular, urmând ca în funcție de evoluția postoperatorie medicii să decidă dacă Ionel Vornicu va trăi toată viața cu ele în picior sau va trebui să suporte alte intervenții chirurgicale pentru extragerea lor.
„Piciorul a fost străpuns de alice de la coapsă și până la gambă. Extragerea în totalitate a acestor corpi străini în cadrul unei singure operații este imposibilă, deoarece ar însemna o sângerare puternică și implicit compromiterea piciorului. După intervenție, pacientului i s-a montat un aparat ghipsat, iar în momentul de față acesta se reface în secția de Ortopedie”, a adăugat medicul Brădățan.
Nu va putea călători cu avionul și nu va putea face RMN
Potrivit doctorului, Ionel Vornicu nu va avea probleme majore de sănătate în cazul în care va mai rămâne cu alice în picior. Singurele neajunsuri sunt legate de faptul că, din cauza scannerelor corporale de pe aeroporturi, bărbatului îi sunt interzise călătoriile cu avionul fără a avea asupra lui un document medical care să justifice prezența bucăților de metal în piciorul său. De asemenea, în caz de nevoie, ciobanului nu-i este permisă investigația prin rezonanță magnetică (examenul RMN).
Anchetatorii nu au găsit arma cu care s-a tras
Suspectul din acest caz, Gheorghe Grecu, a fost găsit de polițiști la câteva ore după agresiune. Bărbatul nu mai avea arma asupra sa și le-a declarat anchetatorilor că după ce a tras a aruncat-o în apa unui râu. El nu deține permis de portarmă și a declarat că a cumpărat pușca de la o persoană necunoscută.
Pe numele bărbatului în vârstă de 42 de ani a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Deocamdată ciobanul ajuns la spital cu o sută de alice în picior nu a dorit să depună reclamație împotriva celui care a tras în el.
Anchetatorii au luat decizia ca suspectul să fie cercetat în stare de libertate.



Recomandări