Cine și unde greșește?

Cu vreo câteva zile în urmă, scriam despre lehamitea cu care joacă (de fapt, doar se prefac) în Cupa U.E.F.A. Intertoto în general echipele românești (fericita excepție a constituit-o CFR Cluj, în ediția de anul trecut a competiției) cu exemplificarea prestației absolut penibile a Gloriei Bistrița de la sfârșitul săptămânii trecute, în meciul cu Maccabi Haifa. Numai că, în aceeași zi în care scriam eu asta, în Gazeta Sporturilor, Radu Naum îi compătimea nevoie mare pe aceiași împiedicați care, în viziunea sa, sunt niște nefericiți, condamnați să muncească în timp ce restul populației de la noi și de aiurea se scaldă în valuri înspumate. De fapt, dacă ar fi s-o dau pe glumă, cam asta ziceam și eu: că parcă ar fi niște condamnați la muncă silnică și nu niște tineri care, în ultimă instanță, câștigă totuși ușor niște bani buni, făcând de banii ăștia tot ce-i mai plăcut și mai sănătos pe lume: mișcare în aer liber, ba mai și beneficiind de niște avantaje pe care puțini alți cetățeni le au. Sigur că „arta” cere sacrificii. Dar nu văd de ce ar trebui să nu se pară niște „sacrificați” care sunt oricum departe de ceea ce înseamnă arta lovirii mingii cu copita (în cazul lor). Mai mult decât alții, cred că greșeala fundamentală a colegului Naum este aceea că se face a nu observa că, dincolo de „condamnarea” de a juca fotbal în toiul verii, băieții ăia de Bistrița nu sunt nicidecum eroii din Turul Franței, pe care același ziarist îl comentează superb, evidențiind la sportivii ăia exact trăsăturile care la ăștilalți lipsesc: tenacitate, dârzenie, luptă până la epuizare. Oare cicliștilor ălora le-or fi mai bine când se cocoață până la zăpezile Alpilor, pentru ca a doua zi să crape de căldură pe malul Atlanticului? Și, dacă luăm de bună argumentația lui Radu Naum (adică aceea că „aleșii” se bronzează în timp ce fraierii transpiră) la urma urmei ce-i împiedică pe bistrițeni să treacă în categoria cealaltă? Le-a interzis cineva sau ceva să ia campionatul și apoi Liga Campionilor? Nu-mi aduc aminte. Sau, dacă există totuși un obstacol, apoi acela este tocmai nesimțirea despre care vorbeam eu, atitudinea de sictir cu care tratează ceea ce, la urma urmei, este meseria pe care singuri și-au ales-o!