Într-un interviu, aflat pe drum, cu Traian Băsescu (autorii ni-l furnizează cu țârâita), președintele îl amenință pe puștiul de la Justiție că dacă-l prinde că-și „bagă nasul în dosare” are de-a face cu el.
Nu știu dacă puștiul de la Justiție, ministrul care a înlocuit-o pe răsfățata Monica Macovei, cea fără de care n-am fi în Uniunea Europeană și n-am figura ca planetă în Calea Lactee, își va face de lucru prin dosarele consistente ale politicienilor. Nu știu dacă va da frâu liber curiozității de a arunca o geană prin foile care vorbesc despre faptele nesăbuite ale îmbogățiților pe căi ilicite. Oricum, dacă va încerca să-și vâre nasul, va avea o mare problemă. Nu cu legea, nu cu statutul de ministru care îi interzice așa ceva, nici măcar cu amenințarea lui Traian Băsescu. El va avea o problemă chiar cu nasul lui Traian Băsescu. Nu pot încăpea două nasuri în același dosar. Iar nasul lui Traian Băsescu (stau dovadă mărturiile sale de cunoscător și doctor honoris causa în știința întocmirii și frunzăririi dosarelor) este desenat prin toate bibliorafturile. Nu degeaba și-a dorit președintele controlul absolut al serviciilor secrete. Nu degeaba și-a dorit șeful statului un control absolut asupra procurorilor, magistrații cei mai dragi lui. Nu degeaba Împăratul (așa-l răsfață înțeleg pediștii) a ținut-o în brațe cu atâta duioșie pe Monica Macovei. Este știut că prietenii lui Traian Băsescu au fost scăpați pe asfaltul tare rând pe rând și s-au terciuit ca niște ouă nefierte. Președintele nu poate ține în brațe prea multă vreme pe cineva, nu din motive de sciatică sau de crampe musculare, ci din motive de junghiuri în interesele personale care nu cunosc stabilitatea prieteniei și recunoștința pentru cei care l-au servit.
Junele ministru al justiției nu poate fi lipsit de experiență doar pentru că e tânăr, prost pentru că e tânăr, imoral pentru că e tânăr, victimă sigură pentru că n-are vârsta lui Traian Băsescu. Așa cum scriam și altă dată, Traian Băsescu are datoria elementară să lase în pace, măcar o vreme, noii miniștri. Nu se poate stăpâni. Îi atacă deja furios. I-a atacat din clipa învestirii. Lasă să-i scape pe toate liniile informații compromițătoare despre noii demnitari care trebuie musai anatemizați în fața opiniei publice.
E nevoie de un pic de liniște. Toți care-l cunosc spun că Traian Băsescu nu poate trăi în liniște. Un personaj dintr-un celebru roman francez, ajuns la bătrânețe (nu-i cazul președintelui nostru) când era prea multă tăcere în jur bătea cu un fier în fundul unui lighean. Scotea un sunet asurzitor care enerva vecinii. Unul țipă, altul înjură, toți sunt atrași în jocul polemic și până la urmă în păruială. Personajul din literatură argumenta gălăgia pe care o făcea neîntrerupt prin faptul că moartea, atunci când e zgomot, nu se poate apropia de el. De ce face gălăgie Traian Băsescu? De frica morții politice?
Citesc, în presa de azi, joi, când scriu aceste rânduri, o declarație interesantă a Adrianei Săftoiu, cea care l-a slujit cu credință pe Traian Băsescu aproape un deceniu, suportându-i temperamentul, ieșirile, derapajele de caracter. Sub aparența că-l apără, fosta noastră colegă scapă câteva vorbe. Ea spune că nu este adepta politicianului „care știe să încaseze și care știe să dea”. Acest politician, cu stomac tare (care are mațe, cum zice englezul) este „un fel de nesimțit”. „Uitați-vă că pe televizor sunt promovați cei care știu să înjure mai bine, care știu să conflictualizeze mai bine, să polarizeze mai bine”, adaugă fostul consilier prezidențial. Dați-mi voie să recunosc în vârful piramidei personajelor care „conflictualizează” pe Traian Băsescu. Ziarista Adriana Săftoiu este ultimul dintre cei care n-au mai putut suporta. Ea știe multe și sunt convins că le va scrie într-o zi.
