Să vezi și să nu crezi!

Cine să mai știe…



În pragul iernii urmează a se dezveli, la Iași, bustul lui Besarion Gabașvili, poetul clasic georgian mort la 1791, în capitala Moldovei; în soclu va fi încastrată și piatra de mormânt, aflată în custodia Muzeului de istorie de la Palatul Culturii. Am scris la această rubrică despre Gabașvili, trimis al țarului Imeretiei la curtea cneazului Potemkin, și revin doar pentru că parcurgerea documentelor cerută de argumentarea edificării statuii prilejuiește dacă nu chiar revelații, barem nuanțări în înțelegerea „vieții și petrecerii moldovenilor” la sfârșit de veac XVIII. Cei doi-trei ani petrecuți de Potemkin la Iași echivalează cumva, la scară moldavă desigur, cu răstimpul din secolul anterior în care Petru cel Mare a revoluționat obiceiurile și ținuta boierimii aciuată în preajma țarului. O anumită explicabilă jenă ne determină să respingem ideea că întâia „evropenizare” a inițiat-o un cneaz moscovit, numai că Potemkin n-a făcut-o în numele și sub semnul culturii ruse (demnă, de altfel, de toată stima), ci, mai franțuzit decât franțujii, a acționat în numele Apusului: o fi lucind soarele din spre răsărit, dar soirée-aua lui iubită de la Paris purcede.
Petru a tăiat bărbi și a scurtat caftane prin ucaz: la Iași, Potemkin a făcut-o prin puterea pildei personale. Și câtă vreme boierii moldavi se mai poticneau în anterie și giubele, cneazul le seducea nevestele și fiicele, disprețuindu-le și înșirând cuceririle pe ditamai răbojul – tot așa precum avea s-o facă Pușkin, la Chișinău, în veacul ce va să vină.
Amantul Ecaterinei a II-a (în câteva scrisori, țarina îl denumește când „soț”, când „consort”), cam prea rotunjor și făr-de un ochi, epata cu farmecul inteligenței speculative, al nonșalanței și totalei lipse de prejudecăți, dar și prin performanțele sale de alcov, deloc de neglijat într-un Iași în care bărbații greu se ridicau de la masa de stos și femeile de pe „tandur”. De altfel, Ecaterina, pe cât de cabalină în înfățișare, pe atât de pofticioasă întru cele lumești, a mărturisit că păstrează replica în gips a „scârbavnicului mădular” potemkinian. Cu venerație, probabil. Înnoirile aduse de cneaz la Iași nu vizau prefaceri de substanță în cârmuirea și administrarea țărișoarei, ci numai de fațadă – doar el inventase potemkiniada satelor de carton înșirate pe drumul către Crimeea, spre uimirea și mulțumirea Ecaterinei (arc peste timp: Potemkin a cucerit Crimeea în 1783, luând-o de la Turci, Putin a recucerit-o în 2014, luând-o de la ucraineni).
Instalat la Iași, cneazul ce se visa rege al Daciei a uitat să mai și plece, aducând în casele Cantacuzino-Ghica și-n împrejurimi o adevărată curte imperială, cu fast nemaivăzut în Moldova, la care erau trimiși reprezentanți diplomatici ai unor țări europene și neeuropene (Gabașvili). Balurile, banchetele, festivitățile, sindrofiile, se țineau lanț, toaletele erau aduse de la Paris, lampioanele, de la Viena; seară de seară concerta orchestra curții, dublată de formații muzicale venite de pretutindeni. Într-un cuvânt, glodosul Iași s-a pricopsit cu o sclipitoare oază a negrijii, pompei și dezmățului.
Nici o înnoire de profunzime și de esență, totul rupt de tristele realități ale Moldovei ocupate de ruși, cârmuită de grecii fanarioți și închinată turcilor. Ne-am ales cu „chilirea” pe cât de benefică, pe atât de ridicolă a personajelor tip Bârzoi ot Bârzoieni, dar și cu apariția Chirițelor moldave de mai târziu și a chirițismului ca fenomen însoțitor în tentativele de adaptare la „modul de viață european”. Potemkin (care și-a adus din Rusia până și mobila personală!) a întemeiat o mică bibliotecă, a scos, în tipografia armatei, cel dintâi ziar din spațiul românesc, „Courrier de Moldavie”, ba chiar a anunțat că în urbea de pe Bahlui urmează să se tipărească opera lui Tacit. O ambianță stimulatoare pentru prințul-poet georgian Gabașvili, publicat și el la Iași, dar… două secole mai târziu („Oștile tristeții”, Junimea, 1977).
După înmormântarea de la Galați a principelui Würtenberg, când Potemkin a greșit trăsura, urcându-se în cea care adusese mortul, cneazul s-a încredințat că atunci și acolo a luat boala „morboasă”. Avea să-și dea duhul în același an cu Gabașvili, tocmai când se hotărâse să părăsească Iașiul. Depus mai întâi la Golia, a avut parte de „mare țeremonie care nu s-a mai văzut pe lume”. Din câte se pare, l-a răpus malaria. Aceleași „friguri” l-au răpus, la numai 40 de ani, și pe Gabașvili. Inscripția în gruzina veche de pe piatra de mormânt se încheie, umil, cu ruga „la trecători, cer iertare”. Casa ce a găzdui curtea lui Potemkin avea să-l mai țină în ospeție pe eteristul Ipsilanti, a slujit ca prim sediul al Universității lui Cuza și l-au avut printre slujbașii ce au trudit între zidurile sale pe bibliotecarul Eminescu. Trecem mereu pe lângă ea; cine mai știe câtă istorie „a ars” aici?



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)