CINE RIDICĂ PIATRA?

Biblica întrebare se cuvine adresată direct și fără menajamente celor ce dau, astăzi, lecții de moralitate și care, mai ieri, combăteau cu aceeași vehemență de pe metereze adverse – cazul Tismăneanu fiind de-a dreptul scandalos. Am evocat, într-o tabletă trecută, definiția măgulitoare oferită de V.T. comunismului, în „Micul Dicționar Politic…” din 1981. Prestația dlui Băsescu în Parlament ne-a îmbiat să citim mai departe opul scris, în bună măsură, de șeful cercetării anticomuniste în România. Demersul președintelui, deși oarecum pleonastic (axiomele nu trebuiesc demonstrate) își are legitimitatea lui, dar a fost rostit într-un moment nepotrivit, într-un cadru și mai nepotrivit, și, mai ales, s-a întemeiat pe o „cercetare” tarată adânc de partizanat politic. Bomboana pe colivă – este girat exact de cine se cuvenea mai puțin. Complet lipsit de jenă, dar și de un elementar simț al ridicolului, Tismăneanu înfierează azi ceea ce ieri susținea și lăuda fără rezerve! Mai rar asemenea demonstrație de cameleonism vulgar, întemeiat, probabil, pe credința că mulți citesc, puțini pricep, că uitarea e scrisă-n legile omenești și că mai funcționează acel hocus-pocus din basm capabil să preschimbe broasca în prințesă neprihănită. Aprigul combatant pentru înhumarea comunismului scria, în 1981, astfel: „în societatea noastră socialistă, o condiție primordială a luptei dintre vechi și nou o reprezintă înfăptuirea consecventă și creatoare a politicii Partidului Comunist Român.” (p.274). Tot onorabilul scrie și semnează: „Programul PCR reflectă interesele vitale ale tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, fiind programul întregului nostru popor de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare spre comunism.” (p.349) Ne aflăm în plină epopee a retrocedărilor. Care-i opinia lui Tismăneanu în legătură cu proprietatea? Iat-o: „Suprimând proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, socialismul realizează condițiile necesare acțiunii istorice de depășire a oricărei alienări, odată cu redobândirea unității dintre esența și existența omului.” (P-20) Cruciatul ce se înverșunează asupra unui cadavru (comunismul) avea cu totul altă viziune în 1981: „Orânduirea capitalistă și-a încheiat misiunea istorică și trebuie să facă loc noii orânduiri sociale, orânduirea socialistă.” (p.63) Potrivit lui V.T., democrația socialistă este „o formă superioară a democrației” (p.165), „Cultura socialistă are un profund caracter democratic” (p.150), iar „Intelectualitatea reprezintă, în societatea noastră, o categorie socială de tip nou, care, așa cum se arată în Programul PCR, aderă fundamental la concepția despre lume a clasei muncitoare” (p.250). Ca să nu mai vorbim că, la tot pasul, sunt citați elogios Marx, Lenin, și, mai ales, amândoi Ceaușeștii, făcându-se astfel proba unei combativități revoluționare de invidiat, ce reunește „fermitatea și intransigența în lupta pentru înfăptuirea idealurilor socialiste, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru, pentru victoria ideilor materialismului dialectic și istoric, ale socialismului științific” (p.94). Oricum ai lua-o, este imorală, inadmisibilă și de-a dreptul scandaloasă astfel de curvăsărie politică, practicată cu nonșalanță, în văzul lumii. Ba și aplaudată! Dl. Băsescu a greșit grav când l-a uns pe Tismăneanu șef al comisiei. Și a mai comis câteva erori, așa încât, până la urmă, a obținut o victorie bleagă, dacă nu chiar o înfrângere țeapănă. În ansamblul său, un demers legitim, parțial compromis. Principalul vinovat: Tismăneanu.