Cine organizează pelerinajele?

Trebuie atrasă atenția celor care doresc să meargă în pelerinaje că și în acest sector pot fi tot felul de amatori-organizatori care să strice acele câteva zile de concediu avute la dispoziție; care cel mai adesea se simt un fel de îndrumători spirituali, dar fără să aibă cursuri de ghizi și fără să înțeleagă în profunzime problemele religioase. Ținând eventual de câte o biserică, organizează pelerinaje ieftine și lipsite de calitate, promovând un pietism exagerat. Cu a cui binecuvântare o fac oare?
„Pelerinajul religios are motivații multiple și semnificații religioase. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriți.“
PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
În ultimele săptămâni am călătorit și aș vrea în primul rând să mulțumesc Patriarhiei Române care organizează pelerinaje ca la carte, cu ghid și preot exemplari, cu un program echilibrat, care îmbină în mod armonios cultura, spiritualitatea cu momentele de relaxare, cu condiții de cazare și masă ireproșabile, cu grija ca fiecare om să aibă un confort psihic și trupesc.
Ne-a însoțit un cuvânt al Părintelui Patriarh Daniel, din care voi cita în cele ce urmează: „Pelerinajul religios, spune Preafericitul Părinte, are motivații multiple și semnificații religioase. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriți.” Enumeră apoi principalele motive ale pelerinajului: intensificarea credinței și a iubirii pentru Dumnezeu, a rugăciunii și a vieții spirituale, călătoria în scop religios fiind un act spiritual de mulțumire adusă lui Dumnezeu, un act de pocăință, fiind motivat și de o dorință puternică de a primi ajutorul divin. Pelerinajul este socotit o căutare și o experiență a sensului sacru al existenței, o icoană spirituală a acestuia fiind Avraam care și-a părăsit patria sa, Urul Caldeii, și a plecat spre țara făgăduită.
Am fost apoi câteva zile în Maramureș, din dorința fierbinte de a vizita în primul rând Rohia, unde a locuit un părinte și un om de cultură la care țin mult. Nemaiavând decât câteva zile de concediu, am plecat, în grabă, cu o doamnă, enoriașă a unei biserici din Capitală, care se ocupă cu organizarea pelerinajelor.
Drumul a fost foarte lung și obositor – în prima zi am mers douăzeci de ore, plecarea fiind la șase dimineața din București, și fiind cazați la Râmeț la ora două noaptea. La Mănăstirea Prislop – unul dintre obiective – am ajuns la ora 22:00. Până acolo am tot gonit, fără pauze de toaletă, fără pauză de masă, creându-se astfel o atmosferă total neplăcută. Nimic nu era calculat: cât de lungi și cât de dese să fie opririle? Care este reacția oamenilor în anumite situații? Cât timp ar trebui alocat pentru un obiectiv? Nu au fost luate în calcul evenimentele neprevăzute. Oboseala și starea de inconfort au crescut pe măsură ce la microfon se spuneau încontinuu rugăciuni, cu voce ridicată (din teama că nu ar putea fi auzite). Foi cu rugăciuni erau transmise din mână în mână, și pelerinii vrând-nevrând trebuiau să se roage și atât.
Poate nu aș fi scris despre acest pelerinaj, dacă nu ar fi avut loc un incident care m-a pus pe gânduri. La Rohia, obiectiv lăsat la urmă, nu am stat decât câteva minute. Era cât pe ce să plecăm fără să vedem nimic în afara bisericii unde se ținea Vecernia. M-am întrebat atunci de ce am mers atâtea sute de kilometri? Care a fost scopul pelerinajului? Nu mai trebuia să ne grăbim pentru o cazare, și totuși, cu foarte multe insistențe am vizitat în mare grabă biblioteca și chilia părintelui Steinhardt. Despre muzeu nici vorbă, nici mormântul părintelui. Deși a fost poate mai bine ca la Cimitirul Vesel, căruia i s-au acordat zece minute. Astfel încât am început să bănuiesc că dacă scopul nostru nu a fost acela de a ne îmbogăți și cultural, a fost probabil un altul care îmi scapă. Cu toate neajunsurile acestui pelerinaj, pe care nu le mai pomenesc aici, am ajuns acasă, cu un alt autocar însă. Cel cu care am plecat s-a defectat și a rămas cu șofer cu tot undeva în județul Mureș.
Mă întreb: oare, cine ar trebui să aibă de profitat de pe urma acestor călătorii? Nu noi, pelerinii? Și nu ar trebui, atunci, să fie organizate de oameni pregătiți, atât spiritual, cât și tehnic?
(Monica Patriche, www.ziarullumina.ro)