Cine nu sare, cine nu sare…

O oarecare ipocrizie își face loc în paginile de sport atunci când vine vorba despre suporteri. Poate că e o formă mai ușoară, poate chiar ca un reflex necondiționat. Toți condeierii, la unison, au deplâns lipsa spectatorilor din tribune în Ghencea și Giulești sau etapa trecută în Groapă. Am citit despre atmosferă de înmormântare, despre nuntă fără lăutari. Asta după ce, nu cu mult timp în urmă, suporterii erau puși la zid pentru violențe, fie între grupuri rivale, fie împotriva “mobilierului”, fie contra jandarmilor. O dată sunt buni de pus la zid, altă dată sunt buni de pus la rană. Huliți și căinați. Știu, o să mi se replice că nu este vorba despre aceiași. Sunt regretați “adevărații suporteri”. Păi știți că tocmai ultrașii se consideră adevărații suporteri?! Că pentru abstracțiunea numită “freamătul tribunei” ei sunt în mare parte răspunzători?!
Mai există și teza conform căreia 10-20 sunt băieți răi. Ceilalți doar urmează tendința, se adaptează, copiază. Există o atmosferă în care intră, o stare de spirit care îi ia în stăpânire. Cu ceva ani în urmă am avut prilejul să observ metamorfoza unui oarecare tânăr de la mine din cartier. Tipologia des întâlnită în curtea școlii a celui pe care îl trimiteai să aducă mingea când era șutată pe lângă poartă. N-ai fi bănuit sămânță de scandal în el. Ei bine, l-am văzut și într-o cu totul altă postură. Era membru al unei “galerii”! După un meci oarecare, o asemenea ceată a luat pur și simplu în stăpânire o terasă care era destul de populată la acea oră târzie de vară. Fiecare dintre suporteri părea și se simțea “cineva”. Grupul le dădea o forță pe care poate n-o avuseseră niciodată. Cel despre care vă povestesc nu-și mai ferea privirea ca altădată, ci privea în ochi pe oricine cu o siguranță malignă.
Și acum vă întreb dacă v-ați încumeta să repetați, în variantă autohtonă, experimentul acela al unui suporter spaniol care s-a perindat pe mai multe stadioane iberice, așezându-se în mijlocul tribunei îmbrăcat în culorile echipei oaspete?! Cel puțin în București ar fi o încercare sinucigașă, sau măcar masochistă! Și nu neapărat în galerie, ci în tribuna a doua din Ghencea… sau în tribuna întâi din Ștefan cel Mare… sau în cea oficială din Giulești! Poate părea ciudat, dar, complice fiind amplasamentul, spectatorii de la tribuna oficială (ce respect impune acest cuvânt!) a stadionului de sub Grant sunt vestiți pentru intoleranța lor. Probabil îi spune “oficială” pentru faptul că îmbracă în flegme orice oficial advers, de la Luis Fernandez la Emem Stoica. Oficial ne merge bine!