Alegerea directă a președinților Consiliilor Județene a trecut prin Parlament aproape fără dezbateri publice serioase. Schimbarea are un potențial transformator chiar mai mare decât legea din care face parte (votul mixt pentru Parlament).
Alegerea directă (și uninominală, automat) a președinților CJ aduce un nou nivel de legitimitate populară, exact în locul în care se acumulează și resursele publice locale. Până acum președintele CJ era votat de consilierii aleși pe liste de partid, din rândurile lor. De obicei, era cel mai influent și mai capabil să organizeze alianțe locale. Postul a căpătat substanță odată cu autonomia locală, când redistribuirea fondurilor între localități stătea în pixul său, vorba lui Nicolae Mischie. După ce i-am dat puterea, acum trecem la alegerea directă. E o ilustrare foarte bună a teoriei care spune că într-o democrație puterea și legitimitatea tind să urmeze resursele.
Ideea a fost criticată până acum pentru că ar permite legitimarea baronilor locali. Odată aleși de populație, nimic nu îi va urni de pe scaune, spune acest argument. Eu cred că este o perspectivă falsă. Trebuie să ne raportăm la două întrebări: (1) Cum apar baronii locali? și (2) Cum scăpăm de ei?
Evident, în situația de până acum partidele nasc baronii și ele ar putea scăpa de ele. Baronii au fost capabili să reziste prin cumpărarea de alianțe și prin intimidarea adversarilor. Nu publicul a produs baronii, ci partidele care le-au permis să abuzeze deresursele publice. Poate că există pericolul ca publicul să voteze maneliști, fotbaliști și figuri grotești precum Becali (deși e doar o suspiciune), dar dacă îi comparăm cu Mischie și Oprișan nu e mare diferență.
Ajung astfel la a doua întrebare: cum scăpăm de baroni? Șefii de partide de la București încearcă să ne sperie, spunând că dacă baronii vor fi mai greu de controlat de la centru nu îi mai deșurubează nimeni din post. Dar credibilitatea partidelor este zero în acest punct. Nici unul dintre partide nu a făcut ceva concret împotriva baronilor și nici nu au interes să facă câtă vreme aceștia sunt populari. Mai mult chiar, pentru a se menține în post baronii trebuie să manipuleze filialele locale ale partidelor, care, deși se laudă cu zeci de mii de membri, funcționează de fapt ca niște cluburi închise, cu câteva zeci de persoane, majoritatea depinzând chiar de baroni pentru funcții sau afaceri.
De cealaltă parte, publicul poate fi manipulat sau cumpărat cu pomeni electorale. E aproape sigur că alde Oprișan sau Căncescu vor fi aleși uninominal. Însă pe termen mediu și lung ei vor trebui să producă bunuri publice (infrastructură în primul rând) pentru a mai fi aleși. Astfel, costul menținerii lor în funcție crește: nu mai trebuie să cumpere doar câteva zeci de membri de partid, ci trebuie chiar să satisfacă nevoile unor comunități. Dacă vor abuza de funcție, vor apărea competitori care vor sensibiliza publicul la aceste abuzuri. Oricum, mai degrabă te scapă votul popular de un mic dictator local decât un partid care depinde de el. Eu zic că publicul e mai capabil să elimine treptat baronii decât partidele care nu au făcut nimic până acum. Din acest punct de vedere, alegerea uninominală a președinților CJ este de salutat și va întări democrația românească.
O problemă există însă în modul în care s-a făcut această schimbare. Legea schimbă doar modul de alegere a președintelui CJ, nu și a consilierilor județeni. Astfel, vom avea un președinte ales direct și consilii alese pe liste. Adică exact situația existentă acum cu primarii și consiliile locale. Cazul Băsescu versus Consiliul General pe vremea guvernului Năstase arată că alegerea diferită poate duce la conflicte majore și la blocaje instituționale. Nu este exclus să avem unele județe blocate în urma unui asemenea conflict. Deși comparația cu primarii arată că astfel de conflicte sunt mai degrabă excepția decât regula. Dar logic ar fi fost nu să trecem o asemenea schimbare majoră printr-un articol la legea despre alegerea Parlamentului, ci să asistăm la o reformă serioasă în sensul regionalizării, cu schimbarea coerentă a modului în care funcționează democrația locală.
