Cine merită și cine nu merită milostenie?

În general, Sfinții Părinți recomandă discernământul atunci când fac referire la persoanele cărora trebuie să li se acorde milostenie, deoarece nu toți cei care cer milostenie o fac pentru nevoia supraviețuirii, iar a milui pe cineva care și-ar putea câștiga prin muncă existența poate deveni o sursă de încurajare a cerșetoriei și, în final, a păcatului capital al lenei.
În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare îndemna pe creștini la mai multă prudență și discernământ în ceea ce privește destinația milosteniei lor. Amintind de cei care fac din infirmitățile trupului lor un prilej de neguțătorie, menționează că acordarea de ajutoare acestora poate ajunge prilej de răutate și, în astfel de cazuri, îndeamnă pe creștini la a oferi acestora o sumă mică pentru a scăpa de circul pe care-l fac unii dintre aceștia când cer milostenie: „Negreșit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângărețe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmitățile trupului lor și din răni prilej de neguțătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceștia trebuie potolit cu câțiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă și iubire de frați față de cei care sunt învățați să sufere necazul cu răbdare. Despre aceștia ni se va spune: «Am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc» (Matei, 25, 35) și celelalte” (Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul XIV, VI). În epistola 150, Sfântul Vasile i se adresează lui Amfilohie, în care printre altele îi dă următorul sfat: „… trebuie să ai experiență ca să faci deosebire între cel aflat cu adevărat în nevoi și cel ce cerșește din lăcomie. Cine dă unui nenorocit dă lui Dumnezeu, dar cine dă unui vagabond acela aruncă banii la câini, pe care nerușinarea îl poate face respingător, dar pe care lipsa nu-l face vrednic de milă” (Epistole, epist. 150, III). Sfântul Vasile, după cum știm, lansează mișcătoare îndemnuri în a-i ajuta pe cei nevoiași, însă dorește să fie ajutați aceia care au reală nevoie de vreun sprijin oarecare: „Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ți cere, dar, totuși, cu rațiunea, să deosebești nevoia fiecăruia din cei care îți cer” (Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul 14, VI). Într-adevăr, oferind bani sau bunuri celor ce cerșesc din lăcomie, neavând neapărată nevoie, sau celor ce și-au făcut din infirmitățile trupului prilej de neguțătorie și, deși apți de muncă, preferă să cerșească, aceasta poate constitui un prilej de răutate, căci folosesc milostenia primită în întreținerea unor păcate sau patimi, luând în derâdere, pe ascuns, pe cei ce le-o oferă. Dându-le acestora, îi obișnuim cu bănuți nemunciți și le răpim bucuria muncii, bucuria simțită ca urmare a săvârșirii unui lucru folositor atât lor cât și comunității din care fac parte.
Trebuie avut în vedere ca aceste judecăți asupra persoanelor și această „deosebire a nevoii fiecăruia din cei care îți cer” să nu fie înțeleasă de unii ca un îndemn la refuz de a mai săvârși acte de binefacere nimănui, din pricină că printre cei cu adevărat nevoiași există și cerșetori mincinoși care vor doar să profite de generozitatea bunilor creștini. Nu trebuie să devenim bănuitori față de toți cei nevoiași, însă dacă suntem asigurați că unii sunt cerșetori mincinoși, dedublați și prefăcuți să nu le oferim darul nostru, sau să le potolim lătratul doar cu un bănuț. Cu toate acestea însă, cu o rugăciune către Dumnezeu pentru ei sau cu un sfat bun oferit cu franchețe și cu dragă inimă, putem să-i ajutăm.
(diac. Liviu PETCU, Sursa: www.ziarullumina.ro)