Cine-l mai bate pe Djokovic?

După primele două seturi, parcă mi-l aminteam pe Roger din finala aia de la Roland Garros, după ce fusese maltratat de Rafa: „sunt tot eu!” – spunea el atunci. Și acum tot el a fost, la 1-6, 2-6 cu Nole, seturi pierdute cu o iuțeală dezolantă. Bulversat de replica infailibilă venită de dincolo de fileu, nu numai retur, dar chiar și serviciu mai bun (!), Federer ajunsese să apeleze la atacuri sinucigașe la fileu, pe slice-uri scurte și centrale! Era ca un portar la penalty acolo! Cumva, i-a smuls apoi un set lui Djokovic, dar departe de stilul lui, mai degrabă jocul său aducea a disperare, a muncă de jos. E adevărat, chiar și așa a iscat câteva perle. Punctul turneului, fără dubii, este cel din finalul setului 4, campionii oferindu-ne o mixtură de scurtă, lob, smash-uri și apoi passing-ul uluitor al lui Roger. Dar ce folos, pentru că la 30-30 norocul a ținut tot cu cel puternic, Nole făcându-și rost de minge de meci cu ajutorul fileului! Și chiar a fost noroc pur, căci puțin mai jos mingea s-ar fi oprit, iar puțin mai sus ar fi întâlnit racheta lui Roger pentru o formalitate din poziția aia. Departe de mine să leg de asta victoria impresionantă a lui Nole, dar tare mi-aș fi dorit un set decisiv… Fiindcă, în ciuda diferenței cosmice din primele două seturi, încă un set smuls de elvețian, în orice condiții – cu chin, cu umilință, cu noroc – ar fi pus semnul egalității între cei doi.
Dar destul cu chestiunea asta ipotetică. Am alta, mai bună… L-am văzut pe Djokovic accesând un nivel de joc supra-uman cu Nadal, acum și cu Federer. Oare de ce n-o face și cu alții? Poate pentru a nu ajunge să fie detestat, căci așa s-ar întâmpla dacă ar pune mereu o asemenea prăpastie între el și restul lumii. Își mai permite să se joace cu câte unii de-a șoarecele și pisica, să ne mai ofere niște emoții, deși pentru el sunt doar de suprafață. Și probabil își râde de comentatorii care spun că meciul cu Simon, de exemplu, ar însemna cu adevărat ceva în perspectiva următorului. Răspunsul la întrebarea din titlu este ca-n bancul cu Rusia: cine vrea el.