Cuvânt de învățătură

Cine intră în Sfântul Altar?



Sfântul Altar
Sfântul Altar

Altarul este locul din biserică în care prezența lui Dumnezeu este simțită mai intens. Aici se află mormântul lui Hristos – Sfânta Masă, cu semnul biruinței asupra morții – cinstita cruce, cu învățătura și propovăduirea Sa – Evanghelia, și mai ales, Hristos este prezent Însuși cu Trupul și Sângele Său în Sfânta Euharistie. Astfel, Dumnezeu devine mai perceptibil aici mai ales pentru cel care este pregătit să-l cunoască mai intens.
Închinare în Sfântul Altar, când biserica se sfințește
Pe măsură ce intră în Biserică, omul este îndrumat și crește treptat spre cunoașterea lui Dumnezeu. Ajungând în fața Sfântului Altar, credinciosul contemplă Împărăția lui Dumnezeu prin icoanele de pe catapeteasmă. Tâmpla, nume alternativ, nu este doar un perete despărțitor, dar mai ales o fereastră ce ilustrează realitatea duhovnicească din altar. Aceasta se întâmplă pentru că simbolul ilustrează cel mai bine adevărul spiritual, dar și pentru faptul că, în această viață, cunoașterea noastră despre Dumnezeu este limitată, ea evoluând și crescând, desăvârșindu-se abia în viața de după, abia când se intră și se trece de peretele ce ne desparte de Împărăția lui Dumnezeu.
Așa cum doar Moise s-a urcat pe munte pentru a primi tablele legii, tot la fel, numai preotul, cel ce aduce jertfa cea fără de sânge și se roagă pentru pogorârea Duhului Sfânt, are voie să intre în altar.
Ceilalți credincioși intră în altar ca o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu doar în două rânduri. Atunci când se botează, neofitul este închinat și trece prin altar pentru a ști și a se pregăti pentru viața cerească ce îi este arătată. O altă ocazie în care credinciosul trece și se închină în Sfântul Altar este atunci când biserica se sfințește, când ea încetează a mai fi o simplă construcție și se botează în Duhul Sfânt ce o va umple de acum înainte. Prezența vie a Duhului Sfânt în Biserică l-a făcut pe Proorocul David să spună că „în Biserica Slavei Tale, Doamne, în cer mi se pare a sta”.
Concepții populare
În restul timpului, credinciosul, fie el bărbat sau femeie, nu poate intra în Sfântul Altar. Însă, din motive practice, cei care ajută sacerdoților în slujba lor sunt binecuvântați și abia apoi sunt lăsați să intre în altar. Lor li se face rânduiala „purtătorului de făclie”, fiind învățați regulile specifice de comportare în Sfântul Altar. În mănăstirile de maici se rânduiesc unele mai evlavioase care să se ocupe de curățenia și rânduiala în Sfântul Altar.
Există diferite concepții populare care interzic cu totul pătrunderea femeii în altar. Aceasta s-ar explica prin faptul că femeia ar fi păcătoasă prin sine, că ea a adus păcatul în lume. Trebuie precizat faptul că prin venirea lui Hristos în lume și nașterea Lui dintr-o fecioară, Maria fiind cinstită mai mult decât oricare alt sfânt, firea femeiască a fost restaurată, ea devenind întru totul egală ca demnitate bărbatului. Deși există rânduieli speciale pentru bărbați și femei, acestea apar mai mult din necesitate practică, din diferențele „fiziologice” inerente împărțirii firii umane în bărbătească și femeiască.
Astfel, în altar, în afară de slujitori, ar trebui să intre doar paraclisierul, fie el bărbat – în parohii și mănăstirile de călugări – sau femei – în mănăstirile de maici. Acesta știe rânduiala și comportamentul ce trebuie avute în Altar, el este capabil de evlavia cuvenită acestui loc sfințit. (Alexandru ULEA)



Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”
Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți