Această criză a gripei aviare pune în fața României o problemă fundamentală. Nu este vorba despre autoritatea sau îndemânarea Guvernului de a găsi o soluție. Nu e vorba despre priceperea ministrului Flutur de a coordona echipa de criză și nici despre capacitatea primului-ministru de a se impune ca șef al lui Flutur. Nu e vorba nici măcar despre capacitatea Opoziției de a folosi această criză (poate să pară cinic ce spun, dar peste tot în lume – vezi episoade din SUA, Franța, Italia etc –, crizele se pun pe umerii Puterii, iar Opoziția încearcă să profite). În România, în această criză am pierdut cu toții: și cei de la putere, și cei din opoziție; ziarele nu au câștigat în tiraj vorbind despre ea, după cum societatea civilă n-a găsit aici o temă suculentă de dezbatere civică. Gripa aviară este, pur și simplu și nimic mai mult, o amenințare: națională și, se pare, mondială. Recent, savanți respectabili au ajuns la o concluzie înfricoșătoare: așa numita “gripă spaniolă” din 1918, care a făcut 50 de milioane de morți atunci (adică de peste două ori populația României de azi!) a fost, de fapt, tot o gripă aviară ajunsă la om.
Dar nici această amenințare nu este cel mai important detaliu, azi, în țara noastră.
Criza gripei aviare din România ultimelor luni dovedește, mai presus de orice, o cruntă fractură intervenită, la noi, între populație și instituții. Românii stau foarte, foarte prost la capitolul încrederii în instituțiile statului. Fie că e vorba despre Poliție, Justiție, Guvern, autorități sanitare etc., respectul românului mediu față de ele este aproape de zero. De aici pleacă impresia de vraiște pe care ecranele ultimelor zile au oglindit-o. Nici un guvern – de dreapta, de stânga, de centru sau de orice extremă posibilă – nu poate fi eficient într-o țară a cărei populație nu pune mare preț pe autoritatea statului. Să nu ne facem iluzii: problema nu este nouă, din ultimii 15 ani. Nici statul comunist nu a fost respectat; pentru a se impune, regimul comunist a avut nevoie de teroare; dacă ar fi slăbit o clipă această teroare, s-ar fi destrămat precum un ciorap de damă suprasolicitat.
În criza gripei aviare, statul nu poate avea încredere în cetățeni (că respectă cererile autorităților, că-și spală roțile la mașini sau că, pur și simplu, nu-și ascund găinile în pod), după cum nici cetățenii nu au încredere în stat (că a fixat bine diagnosticul, că a cumpărat cei mai buni dezinfectanți, că a avizat puii la pungă de pe piață).
Acest “divorț” nedeclarat dintre stat și cetățeni este manifestarea unei grave boli, a cărei convalescență poate dura decenii de-a rândul – dar numai dacă se pansează rănile în tot acest timp. Dacă nu, vom duce cu noi mai departe această maladie, așa cum am dus-o și până acum, până ce va deveni cangrenă.
