Cine-i apără demnitatea dlui Gavril Mîrza?



Cine-i apără demnitatea dlui Gavril Mîrza?
Cine-i apără demnitatea dlui Gavril Mîrza?

Nu-i prima dată când dl Gavril Mîrza, aflându-se în situații delicate, apelează la Biroul de presă al PSD.
Îmi este cunoscut de altfel și omul, și demnitatea celui care perorează în numele obștei. Timidele lecții de morală, în care se invocă demagogic: demnitatea, bunul simț, decența, calitățile morale, caracterul, vârsta, funcțiile etc., etc., îmi amintesc de vremuri apuse, când „mânia proletară” se revărsa asupra unora care nu împărtășeau în totalitate și necondiționat ideile șefului.
Mărturisesc sincer că n-am atacat, n-am condamnat și n-am rostit vorbe de ocară la adresa foștilor colegi, ci doar mi-am focalizat atenția asupra unei situații, care, în opinia mea, trebuie tratată cu responsabilitate într-un partid care se respectă. Insuccesul PSD în alegerile locale este bine cunoscut. Lupta pentru președinția Consiliului Județean a fost pierdută, rezultatele alegerilor de primari în principalele orașe ale județului sunt știute, cele mai multe din primăriile județului nu mai aparțin PSD! Și atunci te întrebi: unde este demnitatea celui care a avut principala responsabilitate în materie de campanie electorală?
Personal, rememorându-mi prestația, conduita și, nu în ultimul rând, relațiile cu „înțeleapta conducere” a organizației județene, am optat pentru demisia din PSD. Dacă am procedat bine sau rău, recentul comunicat de presă m-a liniștit: nu am ce căuta într-un partid unde, nu-i pentru prima oară când, cei cu adevărat vinovați trâmbițează răutăți la adresa celor care au coloană vertebrală (în situația aceasta nefiind doar eu!).
Am avut demnitatea de a-mi da demisia din toate funcțiile de partid, inclusiv din cea de consilier municipal.
Nu am nici o jenă în a-i privi în ochi pe toți cei care m-au cunoscut „politicește”, foști colegi de partid, și cu atât mai puțin disconfortant pe oamenii școlii, ale căror muncă, devoțiune și valoare am respectat-o și prețuit-o, indiferent de culoarea politică. Că în spatele anonimatului mai este câte unul sau altul care înjură de dragul de a înjura, asta-i altă problemă. Unii au devenit profesioniști ai injuriilor și calomniilor, dar toate astea n-au darul de a mă afecta.
Îmi permit, de aceea, să recomand PSD să renunțe la comunicatele de presă sub titlul generic ascuns de „birou” și, dacă mai are sau știe cineva ce este „bărbăția”, să-și asume responsabilitatea celor scrise sub semnătură.
Personal, aștept cu toată deschiderea confruntarea electorală; atunci vom vedea care este prețul demnității unuia sau altuia.
Deocamdată, domnule Gavril Mîrza, eu îmi apăr singur Demnitatea; pe a dvs. v-o apără „Biroul de presă al PSD”.
Prof. MIHAI VITCU