Cine, dacă nu ele?

Deși ne aflăm de abia la jumătatea semifinalelor celor două competiții europene la fotbal, cred că ne putem deja face calcule în privința finalelor, întrucât oricare răsturnare față de ceea ce s-a produs în partidele tur ar ține nu de fotbal, ci de magie, varianta voodoo. Competiția secundă ca importanță va aduce la Stockholm, adică acasă la Ibra, față în față cele două echipe aflate la capetele carierei acestuia: echipa la care și-a început parcursul internațional, Ajax, și cea la care probabil că și-o va încheia, Manchester United. Culmea culmilor ghinionului este că Zlatan, un fotbalist care aproape că n-a știut toată cariera sa ce înseamnă o accidentare, tocmai a fost operat în America și va pierde finala, ipotetica sa revenire pe iarbă fiind prognozată tocmai pentru noiembrie sau decembrie. După cum se prezintă lucrurile în momentul de față, cu un Ajax entuziast și cu un Manchester supertacticizat de Mourinho, mai ales în lipsa lui Ibra, cred că Manchester nu va rata trofeul. Chiar dacă majoritatea jucătorilor săi se prezintă mult sub ceea ce se aștepta de la ei, totuși cred că United e și mai valoroasă, și mai motivată. Dincolo, pentru mine, cred că bănuiți că lucrurile sunt clare. Așa cum nu mi-am făcut nicio grijă în privința semifinalei, tot așa cred că finala nu poate să o câștige altcineva decât Real. Evident că aici e vorba de Juventus, care alaltăieri s-a impus cam fără replică în fața unui Monaco cu ceva fotbaliști, dintre care M’Bappe e de-a dreptul halucinant, dar fără echipă. E clar că fotbalul ei e de la alt nivel decât cel către care aspiră. Așadar, Real – Juventus, o finală care ne dă dreptul să sperăm la fotbal de maximă calitate, în care atacul furibund al lui Real va avea ceva de lucru cu știința apărării pe care o stăpânesc italienii. În fond, o victorie e cu atât mai frumoasă cu cât e mai muncită. Va fi, cred, un 3 – 1 muncit!