Scandalul din Parlament de luni, 18 decembrie a.c., a avut, firesc, câștigători și perdanți. A câștigat, de exemplu, președintele Băsescu. Domnia sa, victimizat la scenă deschisă prin urletele parlamentarilor și “invitaților” PRM, și-a apropiat o categorie de electorat care în ultima vreme se cam supărase pe el. Nucleul – încă existent al – anticomuniștilor “prin vocație”, descendenții fostei aristocrații naționale masacrate de comunism etc. au văzut în Raportul președintelui un fel de spovedanie a celui care spunea, cu nici un an în urmă, că nu are o bază pentru a condamna regimul comunist. Dl Băsescu a jucat bine. Atunci când făcea nazuri și spunea că nu are un temei pentru a condamna sistemul lui Dej & Ceaușescu (în fond afirmația sa, și nu condamnarea, era lipsită de temei), președintele juca rolul unui Toma necredinciosul. Acum i s-a dat “proba” cu fundament științific și președintele a acționat categoric și explicit. Unii l-au acuzat că a speculat momentul, că și-a însușit opera unor istorici etc. Sunt răutați. Surprinzător ar fi fost ca președintele (care a provocat evenimentul) să nu profite. Cum se spune în popor, cine plătește nunta comandă și muzica.
O altă “muzică” a furnizat echipa dlui Vadim Tudor. Presa din ultimele zile spune că liderul PRM a dezamăgit, din nou. Pe cine? Pe cei care nu l-au votat niciodată și nici nu aveau de gând s-o facă? De fapt, CVT și-a jucat partitura pe care rolul său o cere. Desigur că manifestarea sa a fost dezagreabilă. Dar o bună parte (măcar) din electoratul PRM s-a considerat răzbunat prin fluierăturile și invectivele preferatului lor. Deci, oricât de cinic ar suna, și CVT a fost un câștigător al zilei de luni.
Un scor alb are PNL; a pierdut pentru că Băsescu “i-a luat fața” în problema deconspirării comunismului, dar a și câștigat pentru că această deconspirare (cerută, la nivel politic, în ultima vreme, doar de PNL) s-a produs.
De pierdut, cred că a pierdut major PSD. Liderul Geoană a negat validitatea și oportunitatea Raportului Tismăneanu – dintr-o solidaritate mimată cu dnii Iliescu, Păunescu ș.cl. Intervenția de după Raport a dlui Geoană a fost totalmente contraproductivă; dacă tăcea, reformator rămânea – s-ar putea spune. În Europa Occidentală (cu excepțiile episodice de rigoare), socialismul a fost un adversar constant al comunismului. Acum, pentru PSD ar prinde bine să pară (măcar) neutru față de tot ce are de-a face cu judecata fostului regim. Contestând Raportul, liderul PSD a dat, pentru unii, senzația că apără o anume nostalgie a comunismului. Pentru un partid care se vrea întinerit și înnoit, e riscant.
În fine, pe lista scurtă a celor câștigători voi trece și poporul care suntem. Acum poate nu de dăm seama, dar această formă de despărțire de trecut (aceasta a fost Raportul, de fapt) era necesară. Generațiile noastre lasă în urma lor un mesaj. Urmașii noștri îl vor confirma sau contesta. Dar măcar au o bază de plecare. Ceea ce, repet, primul om în stat spunea că nu are, până acum nici un an.
