Cine are grijă de noi? Nimeni. Doar de muls suntem buni!

Pe multe canale media se dezbate moartea patronului de la Hexipharma. Întrebări care mai de care mai generatoare de „rating”. Crimă? Sinucidere? Înscenare? Tot felul de experți analizează fotografii, fac calcule și emit ipoteze ce țin mai mult sau mai puțin de teoria conspirației.
Știți ce? Mi se rupe. Și așa ar trebui să simțiți și voi. A dispărut unul. Și? A făcut el ceva pentru mine? Pentru țară? Pentru progresul societății? Nu! Și atunci de ce să mă intereseze?
Ce mă interesează însă e altceva. Cum a ajuns așa o firmă să dilueze dezinfectanții. Asta mă interesează la maxim. Și să le vândă prin spitale. Mă mai interesează de ce statul român nu are un mecanism de protecție pentru toate scursorile astea. Că nu spălăm wc-uri la pișoarul public. Spălăm prin spitale cu ele. Prin saloane unde se află bolnavi.
Bolnavi care nu au nicio vină că se luptă împotriva infecțiilor cu apă chioară. Aici duc lăcomia, inconștiența și nesimțirea celor care nu sunt interesați decât de căpătuiala lor proprie. Aici duc situațiile care apar bune doar pe hârtie. Aici duce lipsa de control adevărat.
Eu unul nu mai cred în nimic. În niciun aviz. În nicio garanție a nimănui. Am ajuns să mă tem să mai internez bolnavii. Am ajuns să mă tem să mai administrez medicamente sau vaccinuri. Că mâine poimâine cine știe ce scandal mai izbucnește? Cine știe ce descoperiri se mai fac? Dacă așa o escrocherie a fost posibilă la scară națională, eu la ce să mă mai aștept?
Cine îmi mai garantează mie siguranța? Ne întoarcem în evul mediu. Degeaba avem tomografe și săli de operație dacă le ținem în zoaie. Degeaba învățăm ca proștii medicină dacă nu reușim să păstrăm și spitalele impecabile. Așa cum ar trebui să fie și halatele albe.
Țara birocrației și a hârtiilor. Țara în care imputăm medicamente doctorilor care au avut „tupeul” să le prescrie celor care aveau nevoie, dar nu tragem pe nimeni la răspundere că intri într-un spital cu o boală și pleci cu șapte.
Știu că suntem total lipsiți de sânge în anumite organe, dovadă stă balada care ne caracterizează, Miorița, dar chiar să nu mai contăm pentru nimeni nu credeam să ajungem. Mai aud tot felul de neica nimeni care încearcă să explice cum că România se încadrează în media europeană și chiar mondială la infecțiile intraspitalicești. Pe ce vă bazați domnilor? Pe date raportate de aceste spitale? Spitale în care, vă aduc aminte, se face dezinfecție cu apă chioară. Adică poți mânări o substanță dar o foaie nu. Ce vă spun eu de multă vreme? Că totul e o mare vrăjeală. Suntem toți turmentați. Doar că întrebăm: eu în cine mai cred? Ăsta e normalul în țara în care presa face anchete pe care ar trebui să le facă statul. Cine are grijă de noi? Nimeni. Doar de muls suntem buni. De taxat, amendat și impozitat. Atât. Aaa. Am uitat. Și de îngurgitat cu forța, tot pe banii noștri, lăturile pe care ni le impun așa-numitele înțelegeri la nivel european. Ia comparați un măr pentru Germania cu unul pentru România. Asta ca să vă dau cel mai nevinovat exemplu. Ia vedeți voi cum toți ăștia care ne-au condus și ne conduc au pustiit tot în țara asta. Au ars grânele și au otrăvit fântânile. Ca să aducă supermarketuri. Ia vedeți voi cum toate valorile, din orice domeniu, pleacă în căutarea recunoașterii profesionale și materiale în alte locuri. Ia vedeți voi câte blocuri noi s-au construit. Câte drumuri. Ia vedeți voi ce fabrici mai sunt în țara asta. Ia vedeți voi ce mai producem aici. Așa-i că doar vrăjeală și speculă?