Cine a omorât, în mine, Unirea?

Eram copil. Căram zilnic ghiozdanul la școală și, lângă cărți, înghesuiam ambiții. Visam înaripat. Când serbam, școlari, Unirea Principatelor, emoția îmi căra în gât, inima și sufletul împreună, astfel că “Hai să dăm mână cu mână” suna ca un legământ de neclătinat, Cuza mă ținea strâns în hora imaginară, iar România, compusă din frați, seca granița Milcovului dintr-o sorbire.
Nevastă-mea a deschis televizorul. Cântă la Iași, sub o zăpadă care cerne pernele lui Dumnezeu, un cor înregistrat. Fețe de politicieni iau loc pe o scenă, fiecare căutând loc în fața camerelor de luat imagini. Discursuri citite pe repede. Un vicepremier salută „din partea doamnei premier Dăncilă” distinsa adunare și amintește, cu fraze stereotipe, semnificația Unirii Principatelor. Garda de onoare, comandată de glasul unui ofițer fără vlagă, face mișcările unor recruți la prima instrucție de front. Pentru onor spre…prezentați arm! Și militarii, eroici în Kosovo, în Afganistan, în…execută mișcările simetrice.
Prim plan pe chipul lui Vosganian, prezent politic la Iași, cu o pălărie neagră uriașă. Descoperi-rea! – comandă ofițerul cu glasul răposatului Birlic, pus să dea ordine oștirii. Politicianul își dă și el jos pălăria, expunându-se chel zăpezii, singura care purifică sub notele Imnului Național.
De ce nu sunt emoționat? Cotrobăi după copilul din mine și nu dau de el. Pe alt program, domnul Daea ține un discurs în Parlamentul European despre “victoria pe care am adus-o aici”. Vorbește cu emfaza unui Pristanda suit pe taburet. Credeam că zice ceva despre producția de porumb, de șase ori mai mică decât în 85, dar cea mai mare din istorie. Din istoria recentă. Aș! Ministrul agricol vorbește despre cormorani. Bravo! România e plină de cormorani. Bravo! Ei fac baie în piscine. Bravo!
Sala, semigoală, nu pare interesată de cormorani. Nici eu, cu toate că iubesc viețuitoarele cu aripi, de curte, de baltă, de cer religios unde cică ar locui îngeri. Fiică-mea îmi cere detalii despre cormorani. N-am amănunte. Mănâncă pești. Ministrul cere probabil fonduri europene pentru înmulțirea peștilor autohtoni, sau pentru stârpirea cormoranilor.
Afară, unde am mers să hrănesc lighioanele curții, care mă salută, fericite, pe limbi diverse, plouă des, intens, mărunt. Zăpada și pământul – de la doi centimetri în jos începe seceta – înghit apa. Cu disperarea unei cămile care a traversat deșertul și acum a găsit oaza. Mă bucur pentru ploaie. Revenit în casă, ciuciulete, am găsit televizorul închis. S-a terminat? – întreb. Da, s-a terminat. S-a mai terminat o Unire! A fost și o depunere de coroane la București, cu politicieni și preoți. Iohannis, Patriarhul, lume selectă. Cam iute s-a isprăvit Unirea în cuget și simțiri! Cam! Rămâne, bătând în geam cu degetele ei lichide, ploaia din 24 ianuarie 2019.
Au trecut 160 de ani de la emoția colectivă din 1859, irepetabilă. Ce s-a petrecut cu sufletul meu care, suit în corzile vocale ale copilului care am fost, cânta din răsputeri, „hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”?