Cronica religioasă

Cine a fost Sfântul Pantelimon – „prea milostiv”?

Cronica religioasă: Cine a fost Sfântul Pantelimon - „prea milostiv”?
Cronica religioasă: Cine a fost Sfântul Pantelimon - „prea milostiv”?

Sfântul Mucenic Pantelimon, pe care românii ortodocși îl sărbătoresc la 27 iulie, s-a născut la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, o creștină. Ei i-au dat numele de Pantoleon și l-au încredințat spre educație unui renumit medic.
Micul Pantoleon ajunse după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale.
Împrietenindu-se cu înțeleptul Ermolae care locuia în apropiere de casa lui, băiatul află de la acesta că „știința medicală nu poate aduce decât slabă ușurare naturii noastre suferinde și că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă Mântuirea, fără leacuri și fără plată“.
Minune!
După ceva timp, Pantoleon a fost dus la locul execuției, în afara orașului. În momentul în care călăul își agita spada, aceasta se topi precum ceara se topește în foc. În fața acestei minuni, soldații care erau de față îl mărturisiră pe Hristos. Pantoleon îi îndemnă însă să își îndeplinească datoria și mai spuse o ultimă rugăciune.
Un glas de sus îi răspunse: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care înseamnă „prea milostiv”).
El își întinse grumazul iar când capul îi căzu, curse lapte din gâtul lui, trupul său deveni alb ca zăpada iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi din nou pe dată și rodi cu fructe din belșug. Soldații, cărora li se dăduse ordin să ardă trupul Sfântului, îl încredințară credincioșilor care îl îngropară cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul și se duseră să propovăduiască Vestea cea Bună și în alte locuri.
De atunci, Moaștele Sfântului Pantelimon nu au încetat să săvârșească vindecare și să aducă harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor și trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Sfânta Ecaterina, icoană a credinței statornice, prăznuită în parohia din Sfântu Ilie, Șcheia, pe care o ocrotește