Cine a distrus presa românească?

Am cumpărat de câteva ori ”Ouest-France”, gazeta de cel mai mare tiraj din Franța. Un ziar regional, care vinde între 700.000 și 750.000 de exemplare zilnic. Îl găsești și în supermagazine, și în barurile sau debitele de tutun din cele mai mici cătunuri. 15 ediții are, cu conținutul adaptat în funcție de localitatea de unde îl iei. În paralel, ediția de pe net merge și ea foarte bine, cu mențiunea că doar anumite articole sunt rezervate oricui intră pe site. Pentru restul, trebuie să plătești.
În toată lumea civilizată, presa și-a revenit la tirajele de dinainte de criză. În toată lumea, ziarele au 48 sau chiar mai multe pagini. Cu suplimente glossy, axate pe programele Tv, pe vânzări imobiliare sau de automobile.
Numai la noi, nu. Adevărul, Evenimentul Zilei ori România Liberă trec doar de ziua soacră-mii de 10.000 de exemplare. Ziarele locale sunt oleacă mai înfipte, că au un public sigur. Ne mândrim cu Monitorul de Suceava, care le dă o lecție tuturor. Tirajul Monitorului e de două ori și ceva mai mare ca al Ziarului de Iași, de exemplu.
Care or fi motivele acestei decăderi? Desigur, implicarea politicului. Ziarele au pomelnicul lor de nume intangibile. N-ai voie să scrii rău despre ele, pot să fure și să ucidă. Dacă te-ai atins, te lingi pe bot de contracte de publicitate. Un singur telefon, și te-ai ras. Altă cale de pierdere a credibilității nici că există.
Mai gravă este coada serviciilor de informații vârâtă în redacții. O grămadă de ziariști lucrează sub acoperire, la ziare și posturi din audiovizual. Dacă m-aș apuca să-i înșir pe toți pe care-i știu, nu-s sigur că i-aș termina într-o jumătate de zi. Ei încalcă grav deontologia. Ei sunt necinstiți.
Ziaristul trebuie să aibă un singur stăpân: Cititorul. Pe care trebuie să-l slujească într-un singur fel: oferindu-i informații oneste, de mare acuratețe. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta cât încă mai este timp, mă tem că vom rămâne singura țară fără presă.