Suntem la mai puțin de o săptămână de startul campaniei. Partidele și-au lansat deja programele electorale, și-au elaborat mesajele principale, știm ceva și despre strategiile lor, și-au desemnat candidații în toate colegiile, putem trage o linie. Iar pentru că, previzibil deja, competiția se va centra pe trei jucători importanți, la ei ne vom referi în principal.
PSD pare a fi cel mai bine poziționat în acest moment. Tot ce se-ntâmplă de mai bine de un an, de la prima majorarea a pensiilor, din toamna anului trecut, servește mai ales acestui partid. Obligat de spijinul acordat în parlament de PSD, guvernul liberal a dus, cel puțin în această perioadă, o politică preponderent asistențială. Presa le-a zis pomeni electorale și ăsta e adevărul.
Numai că electoratul căruia i s-a adresat e al PSD, iar PNL a făcut-o și în ideea că se va alege și el cu ceva. Și s-a ales, mai ales la țară, dovadă scorul bun, adică peste așteptări, obținut de liberali la locale.
Modelul a fost continuat și după aceste alegeri. O dovedește distribuția bugetară decisă în septembrie, intrată în vigoare săptămâna trecută, prin care PSD și PNL și-au împărțit banii frățește, excluzând PD-L-ul , așa cum s-a-ntâmplat și la decuparea colegiilor.
Dar atuul major al PSD e că-și permite să fie coerent. Mesajul său de campanie, populist prin tradiție, are acoperire în fapte cu care se poate lăuda. Culmea, prezentându-se în același timp drept partid de opoziție, prin urmare necompromis de deliciile puterii.
PNL e al doilea la linia de start. Deși nu are șanse să depășească PD-L-ul ca pondere în sondaje și la vot, PNL stă mai bine la capitolul potențial de creștere. Se poate lăuda, umăr la umăr cu PSD, în mediul rural, dar și printre pensionari în general, cu măsurile populare luate în această perioadă și, în plus, poate veni în fața electoratului său tradițional, chiar dacă nu foarte numeros, cu argumentul creșterii economice consistente din cei patru ani de guvernare. În mod cert, marea majoritate a românilor o duc mai bine acum decât în 2004, iar mulți dintre cei ce votează dreapta au devenit chiar prosperi.
Iar aici problema spinoasă e în curtea PD-L. Declarat cu emfază drept adevăratul depozitar al principiilor de dreapta, PD-L trebuie să conteste convingător o guvernare care se laudă și ea cu prosperitatea pe care a adus-o grație acelorași principii. Situația e cu atât mai îngreunată cu cât diferența cu care se prezenta până la un moment dat, cea a justițiarismului și anticorupției, a căzut în desuetudine. Bună parte din electorat rămâne sensibil la această problemă, dar credibilitatea în chestiune a PD-L a scăzut dramatic. Lumea n-a sesizat, pe bună dreptate, nici o diferență semnificativă între calitatea oamenilor de la PD-L și a celorlalți. Mesajul a căzut pradă purtătorilor lui, iar tema a fost în final aproape abandonată. În programul electoral al PD-L, la capitolul „zece direcții strategice”, anticorupția e pe locul nouă. Prin urmare, mesajul PD-L e condamnat la inconsistență. De aici și senzația de derută pe care o lasă acțiunile acestui partid. Votează cot la cot cu PSD și PNL, măsuri populiste, pe care le și susține cu destulă vehemență, dar vrea să pară în același timp drept altceva. Un partid care “gândește altfel”.
Iar dacă te uiți și pe listele de candidați ale acestui partid disonanța e și mai gravă. Cu Ioan Tapleș, fostul consilier al lui Iliescu, alături de intelectuali de ținută, ca să iau doar extremele, PD-L are toate șansele să-i dezamăgească tocmai pe cei pe care s-ar putea baza în mod aproape exclusiv. Electoratul urban, tânăr și educat. Cu acesta ar fi făcut diferența în campania care stă să înceapă.
Timpul e scurt, iar ceea ce trebuia să se întâmple la PD-L trebuia început de mult. De pe vremea când intra în opoziție și avea la dispoziție aproape doi ani în care să facă reforma clasei politice începând din propria curte.
