Intervenție riscantă pentru pompierii care au acționat la stingerea unui incendiu dintr-o gospodărie din orașul Vicovu de Sus. Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu pompierii voluntari din localitate, au acționat cu șase autospeciale la stingerea unui incendiu, în timpul căruia a apărut o situație neprevăzută. La sosirea echipajelor ardeau o parte din anexele gospodărești, dar exista pericol de explozie într-o magazie care ardea și unde se aflau cinci butelii de oxigen și două de aragaz, toate încărcate. În timp ce o parte din echipaje se luptau cu flăcările la construcțiile ce făceau un corp comun, fiind construite din lemn tratat cu păcură și placate cu șindrilă, alți pompieri, coordonați de colonelul Sorin Popovici, comandantul Detașamentului de Pompieri din Rădăuți, au reușit să scoată dintre flăcări cinci butelii încinse de căldură, pline cu oxigen, cu pericol mare de explozie. Rând pe rând, cele cinci butelii au fost mai întâi răcite cu apă, scoase din anexa cuprinsă de flăcări și transportate într-o zonă sigură, unde au fost în continuare răcite cu apă, pentru evitarea producerii unui dezastru. Au fost scoase la timp și cele două butelii de aragaz, iar intervenția a necesitat o muncă de patru ore cu flăcările, care au mistuit adăpostul de animale, depozitul de furaje, magazii și anexe pe o suprafață totală de 250 de metri pătrați. Au ars de asemenea acoperișul unei bucătării de vară pe 50 de metri pătrați, patru tone de furaje, cinci metri cubi lemn de foc, produse agricole și alte bunuri din gospodărie. Flăcările i-au degradat proprietarului utilaje agricole și unelte și planșeul bucătăriei, însă pompierii au reușit să salveze casa de locuit a familiei. O anchetă făcută de pompieri la locul incendiului avea să stabilească faptul că incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat. Intervenția promptă a pompierilor a salvat casele vecinilor din jur, aflate la mică distanță și care ar fi putut fi distruse de o eventuală explozie.