Poliția a anunțat că i-a identificat pe autorii scandalului din noaptea de 17 spre 18 ianuarie, din fața unui club din municipiul Suceava, când agenții de pază care asigurau ordinea au fost loviți de un grup de tineri care voiau să pătrundă în interior, pentru a se răfui cu un grup de rivali cu care mai avuseseră o altercație anterioară, într-un alt club. În timpul altercației din acea noapte unul dintre scandalagii a pulverizat spray iritant lacrimogen, creând panică printre clienții localului.
Cinci tineri puși sub acuzare. Trei au făcut o „escală” de 24 de ore în arest
În urma anchetei investigative a judiciariștilor din cadrul Poliției municipiului Suceava s-a stabilit că cinci tineri au făcut parte din grupul agresiv. Din informațiile pe care le avem este vorba de Ioan Cușnir, în vârstă de 27 de ani, Ioan Homiuc, în vârstă de 22 de ani, ambii din comuna Dărmănești, Andrei Cărceanu, în vârstă de 22 de ani, din comuna Pătrăuți, Traian Uriciuc, de 19 ani și Mihai Iriciuc, în vârstă de 20 de ani, ultimii doi din municipiul Suceava.
Față de cei cinci s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vinerea trecută, trei dintre suspecți, Andrei Cărceanu, Traian Uriciuc și Mihai Iriciuc, au fost reținuți în baza ordonanței de reținere, pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. La expirarea ordonanței cei trei au fost lăsați să plece acasă, fără a se solicita mandate de arestare preventivă.
Agenții de pază nu au dorit să depună plângere
Interesant este că Poliția municipiului Suceava i-a pus sub acuzare pe cei cinci deși nu a înregistrat nici o plângere.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a explicat că cei doi agenți de pază loviți și-au exprimat poziția procesuală, rezervându-și dreptul de a nu depune plângere pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit dosar penal doar pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.
„Având în vedere pericolul social generat de astfel de atitudini și comportamente care aduc atingere valorilor comunitare și pot induce o stare de nesiguranță în special în rândul tinerilor care frecventează astfel de locații cu scopul de a se distra în mod civilizat, polițiștii s-au autosesizat și au demarat cercetări întocmind un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, a explicat ofițerul Epureanu.
Ancheta poliției continuă pentru a se stabili participația fiecăruia dintre suspecți la comiterea faptei.
Polițiștii au încercat că demonstreze prin această acțiune că dețin situația sub control, după ce mai multe grupuri rivale au fost implicate în răfuieli în ultimele luni de zile. Violențele au culminat cu tentativa de omor comisă în luna septembrie a anului trecut asupra unui taximetrist, în centrul Sucevei, pentru care au fost arestați preventiv frații Turu din cartierul Burdujeni și complicii acestora.





