Cinci tineri au fost prinși de o patrulă a poliției la scurt timp după ce au spart un magazin din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.45, oamenii legii aflați în serviciu de patrulare au observat, pe Calea Unirii, cinci tineri care treceau strada în fugă cărând mai multe bagaje voluminoase. Când polițiștii au încercat să se apropie de ei pentru a-i verifica, aceștia au luat-o la fugă printre blocuri, însă au fost prinși în scurt timp.
Asupra acestora, Viorel P., în vârstă de 16 ani, din Vaslui, Bogdan N., de 23 de ani, din Constanța, Ștefan C., de 17 ani, din Constanța, Viktor S., de 17 ani și Ion C., de 16 ani, ultimii doi din Bacău, au fost găsite șapte perechi de pantofi sport, două seturi de pat pilotă, două treninguri, o geacă, opt perechi de chiloți bărbătești și 14 perechi de șosete, bunuri furate dintr-un magazin situat pe Calea Unirii.
În gențile tinerilor au fost găsite o rangă de fier tip levier și un ciocan de fier, folosite pentru intrarea prin efracție. Bunurile furate au fost evaluate la 800 de lei. Cei cinci sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.





