Străzi închise, noroi, trafic îngreunat, gropi noi în carosabil, toate aceste probleme, și multe altele, nelipsite în cazul șantierelor deschise pe străzi, în zone centrale, intens circulate, vor fi resimțite de suceveni de săptămâna viitoare, atunci când vor fi reluate lucrările ISPA.
După o pauză de câteva săptămâni, datorată sărbătorilor de iarnă, salariații firmelor Pfeiffer și TMUCB vor reveni de luni la lucru.
Cum redeschiderea șantierelor presupune nu doar aducerea utilajelor, ci și pregătirea terenului, este posibil ca luni să se mai circule încă pe străzile unde aceștia au lucrări începute, pentru ca de marți, traficul să fie întrerupt, cel puțin pe porțiuni de stradă.
În această situație se află strada Nicolae Bălcescu, din zona centrală, care va fi închisă din nou pe porțiunea cuprinsă între intersecțiile cu bulevardul Ana Ipătescu și strada Ștefan cel Mare.
De asemeni, pe strada Mirăuți, circulația rutieră va fi blocată de la biserica Mirăuți, până la intersecția cu bulevardul principal.
Tot parțial va fi închisă și strada Zamca, din zona fostei clădiri Castor înspre Castelul de apă.
Circulația rutieră va avea de suferit și pe strada Victoriei, din cartierul Obcini, în principal în zona intersecției cu strada Măgurei.
Nu în ultimul rând, strada Dragoș Vodă, care urcă de la Cinema Modern către Zamca, va fi închisă circulației rutiere pe o perioadă de câteva săptămâni, tot pentru înlocuirea rețelelor de apă și canalizare.
Viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc, a precizat că nu va permite firmelor care lucrează pe ISPA să înceapă lucrări noi până când nu le finalizează pe cele începute, intenția sa fiind de a le determina să și betoneze străzile pe care s-a lucrat, imediat ce vremea va permite asemenea lucrări.
Reîncepe ISPA
Cinci străzi din Suceava, închise parțial circulației rutiere de săptămâna viitoare
