– Aparatele au fost achiziționate prin licitație organizată la nivel național de către Ministerul Sănătății
Cinci spitale din județ vor primi aparate de anestezie noi, până la sfârșitul anului, printr-un program al Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut ieri de către directorul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, care a precizat că aparatele au fost achiziționate prin licitație organizată la nivel național de către MS, și că mai multe spitale din țară urmează să primească aparatură. În județul nostru vor fi dotate secțiile de anestezie și terapie intensivă de la spitalele: ”Sf. Ioan cel Nou”, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei. Spitalul Județean va primi două aparate de anestezie noi, dintre care unul de înaltă performanță.
Tot până la finele anului, alte opt spitale din județul nostru vor primi aparatură de radiologie, mai exact aparate de măsurare a radiațiilor, fără de care funcționarea serviciilor de radiologie nu poate fi autorizată. Aceste aparate vor ajunge la: Spitalul Județean, Spitalul Cronici Solca, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal Rădăuți, Spitalul Municipal Vatra Dornei și Spitalul Orășenesc Siret.





