Învățământ

Cinci școli generale din județ, desființate de IȘJ

Cinci școli generale din județul Suceava nu vor mai funcționa începând cu anul școlar viitor. Inspectoratul Școlar a decis desființarea instituțiilor de învățământ începând cu 1 septembrie 2006, pentru că aveau număr mic de elevi și pentru că nu se făcea învățământ de calitate. Este vorba despre școlile din Securiceni, Broșteni (Drăgușeni), Roșiori (Forăști), Măzănăiești (Drăgoiești) și Vășcăuți. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „școlile au fost desființate pentru că aveau un număr foarte mic de elevi, până la 30 de elevi în fiecare instituție de învățământ, condițiile în care se desfășurau orele zilnice erau improprii, iar actul educațional nu era foarte bun, având în vedere faptul că unele clase funcționau după sistemul de predare simultan”. Pentru că nu vor mai merge la școală în localitatea în care locuiesc, elevii din instituțiile de învățământ desființate vor fi transportați zilnic cu microbuzele școlare la școala cea mai apropiată de domiciliu. „Sperăm ca până la 15 septembrie să ajungă la Suceava microbuzele școlare de la Minister, și cu aceste mașini vor fi transportați elevii la școală”, a declarat inspectorul școlar general Petru Carcalete.

Recomandări

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”

Bucuria mărțișorului, împărtășită de preșcolarii Grădiniței „Așchiuță” și elevii Școlii Nr. 1

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”