Un grup de culegători de ciuperci, romi din Dolhasca, aflați pe raza satului Păltiniș, comuna Panaci, s-au ales cu dosare penale după ce, în timp ce erau în pădure, au bătut un bărbat cu care au avut un conflict spontan. Agresiunea a fost sesizată poliției sâmbătă, în jurul orei 13.00.
Conform anchetei poliției, Viorel M., din municipiul Vatra Dornei, se afla în pădure, cu o căruță, pe un drum forestier, împreună cu fratele său. Ei s-au întâlnit cu un grup de șapte persoane, o femeie și șase bărbați. Aparent fără vreun motiv, culegătorii au devenit violenți, Viorel M. fiind lovit în repetate rânduri în zona capului. Transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, bărbatul a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis”, „plăgi contuze regiune frontală”, refuzând internarea.
Polițiștii au stabilit că cinci dintre romi au participat efectiv la agresiune.
Poliția precizează că Ion R., în vârstă de 38 de ani, Nicolaie R., de 29 de ani, Ionuț R., de 19 ani, Costel R., de 34 de ani, și Sorin C., de 38 de ani, toți din Gulia – Dolhasca, au recunoscut fapta comisă.
„Celor cinci persoane li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale să se stabilească încadrarea juridică exactă a faptei”, se arată într-un comunicat al poliției.