Cinci români dintr-o rețea internațională care clona carduri au fost prinși



Cinci români dintr-o rețea internațională care clona cărți de credit și fura banii titularilor au fost prinși în urma cooperării polițiștilor din mai multe țări, prejudiciul estimat în acest caz fiind de peste 1,5 milioane de euro, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Trei dintre aceștia au fost depistați în urma unor percheziții efectuate marți de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj, precizează sursa citată.
Perchezițiile au fost făcute ca urmare a cererii de asistență internațională primite de la autoritățile judiciare italiene, care îi dăduseră în urmărire pe suspecți.
De asemenea, unul dintre membrii grupării a fost prins de polițiștii din Gorj, iar un altul a fost arestat în Ungaria, în urma cooperării polițienești internaționale.
Cei cinci au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Ei sunt suspectați că, împreună cu alți 30 de cetățeni italieni, doi elvețieni și doi albanezi, au clonat cărți de credit și au retras în mod fraudulos diferite sume de bani existente în conturile titularilor de drept, prejudiciul estimat fiind de peste 1.500.000 euro, potrivit IGPR.
Alți cinci membri ai grupării infracționale au fost arestați anterior pentru fapte comise pe teritoriul țării.
Legătura permanentă cu autoritățile judiciare din Italia a fost ținută prin intermediul Biroului SIRENE din IGPR, iar sprijin în cauză a fost oferit de Direcția de Investigații Criminale din IGPR.